Au paradis des chats

Stateam pe o banca azi in fata biroului unde o sa-mi petrec secolele tineretii si mi-am adus aminte de primul sarut. Vazusem o pereche de francezi care se sarutau patimas, dar suav la o braserie de pe colt si mi-au reimprospatat memoria. Stiu ca se intampla candva demult, intr-o zi de 26 august. Normal, cu persoana nepotrivita;)) insa n-o sa uit niciodata parfumul de iasomie al sarutului. De atunci cred ca am inceput sa iubesc iasomia. Ce-i drept, iubirile te invata sa iubesti flori. Unele iasomie, altele trandafiri albi... In fine...amintirea primului sarut n-a durat mult.A durat cat sarutul acela probabil pentru ca telefonul, prietenul meu cel mai bun mi-a adus-o pe mama in decor. Si am revenit la realitate.
Da. Am revenit.
Am revenit...acasa. Aici ma simt acasa. Nu ma simt stinghera, nu ma simt pandita la fiecare colt de strada de vecini sau cunostinte care mai de care mai carcotasi. Pot purta palarie, pot purta fuste mini, pot purta colanti sau orice altceva care in Romanica noastra ar parea extravagant sau gen "Uite-o si pe asta!" Pot fuma pe strada dimineata in timp ce ma grabesc spre metrou si sorb dintr-o cafe noisette. Pot sa ma simt singura fara sa ma simt deprimata. Pot sa zambesc fiecarui francez care-l vad in cale si sa nu ma creada vreo sonata. Pot sa imi delectez privirea si uneori garderoba cu "nouvelles collections d'automne", pot sa asist la defilari de moda cand am chef si pot sa ma plimb in fiecare zi pe Champs Elysees si sa nu ma mai plictisesc. Pot sa mananc la acelasi restaurant si sa fiu servita de acelasi chelner zi de zi si de fiecare data sa ma minunez de amabilitatea si gentiletea cu care-mi ureaza sa am o zi buna sau o seara buna...sau orice. Pot totodata sa ma relaxez in fiecare seara cu o plimbare pana la Tour Eiffel, sa-l vad, sa-l salut si apoi sa ma intorc in casuta mea, sa-mi deschid calculatorul si sa rererevizionez episoadele Dr. House in compania dragei mele petite Vache.
Si mai pot sa ma bucur in fiecare clipa de obsesia mea pentru limba franceza care-mi rasuna in urechi 24 din 24 si pe care o adopt cu neasemuita placere oriunde si oricand.
Je me sens bien la ou je ne suis pas...

A l'abri...

Si-a dezgropat aseară cimitirul de iubiți. Nu i-au mai rămas decât frânturi de amintiri, urme de sărut, susur de șoapte, adieri de îmbrățișare și aroma de trandafiri. Vorbele sau lacrimile le-a aruncat în același plic cu scrisori care-l mai deschide odată la ceva timp...sa-și mai aducă aminte. Știe ca totul e bine atunci când încă își mai aduce aminte. Trebuie sa își aduca aminte. Mereu. E datoria ei. Atât mai poate face. In rest, s-a eliberat de tot. Atingerea bratelor a abandonat-o sub plapuma, buzele i le-a lăsat pe cana de cafea, vocea-i a închis-o într-o camera și pasiunea lor a lăsat-o sa se scurgă sub dus. Au rămas doar visele cu copii. Știe ca amintirea lor o sa-i dea o fetita. Aimee. Aimee a ei. Aimee care nu va mai fi a nimănui. Aimee care n-o sa mai fie niciodată "a ta"...
Un zâmbet candid se ascunde acum la umbra buzelor ei mult prea mici ca sa se înfrupte indeajuns din săruturile unui bărbat. Știe ca în câteva zile o sa revină la mult râvnitul statut de amanta. Parisul o sa adoarmă din nou în patul ei. Si o sa viseze împreună, o sa se trezească împreună, iar el nu o sa plece niciodată nicăieri chiar dacă legătura lor nu e încă legalizata. O sa-l sărute din nou cu pasiune, iar el, la rândul lui, o sa-i dedice cele mai frumoase melodii, cele mai pasionale clipe și toate minunile trupului sau infinit...o sa-i dea cheile Versailles-ului, son sacre coeur și o sa-i dea voie sa-i intre în vene pe cheiurile Senei.
Amintirile cu muritori or sa pălească în lumina viselor cu nemuritorul Paris.
Si ea va rămâne pentru muritori "fata aceea care iubea Parisul mai mult decât orice..."

Pages nouvelles

Paris...orasul asta nu m-a dezamagit niciodata. Seamana cu Dooda.
A trecut o luna si ceva de cand m-am incadrat in decorul parizian. Mi-am capatat un gram de identitate frantuzeasca, une carte de sejour, o casuta, un job de vara si un job stabil pentru anii ce-or veni. Mi-au lipsit gainile, web-ul, microfonul, dudele si prietenii... Am ramas insetata de imbratisari si saruturi. Am traversat 4 tari sa ajung inapoi in Romania noastra draga. Mi-a tresarit inima de nenumarate ori cand ma apropiam de casa la vazut fiecarei masinute albastre( ma enerva ca nu vedeam la distanta si nu puteam observa daca e sau nu Opel). Mi-a tremurat glasul cand ti-am auzit vocea la telefon. Te vedeam deja in pragul usii sau in fata portii asteptandu-ma incantat. Mi-am creat un scenariu imaginar extrem de roz in jurul unui mesaj foarte dureros. Credeam ca vrei sa ma amagesti sau sa ma enervezi numai sa stii ca o sa fiu si mai surprinsa cand o sa ajung acasa si o sa fii tu acolo sa ma intampini. Mi-am reprimat visele...in cateva ore. Mai exista o raza de speranta dar si aceea s-a inecat in lacrimile de la miezul noptii. Ei au fost acolo sa ma incurajeze.
A fost frumos.
Am devenit o complicatie a unei afectiuni ce ai dobandit-o in urma unei zile de 10 martie.
Te iubesc
I guess we wont meet halfway