La roue tourne...vers le foot

Fotbalul...teren arid si in general necunoscut pentru marea majoritate a sexului feminin. Marturisesc ca nici eu nu sunt un fan al acestui sport si nu am reusit niciodata sa ma integrez in universul suporterilor stelisti, dinamovisti s.a.m.d. Pur si simplu, mingea aia nu imi inspira nimic special, la fel cum nici ovatiunile de pe stadion nu ma atrag prea mult. Motiv pentru care, pe vremea cand eram tanara,nebuna si marsaluiam pe teritoriul romanesc nu am facut nici cel mai mic efort sa ajung si eu macar o data pe stadion, sa asist la vreun meci. Cu toate ca meciurile Stelei mi-au procurat nenumarate amintiri fabuloase... Insa in majoritatea timpului jucam rolul celei care-si astepta suporterul stelist sa se intoarca victorios de pe stadion...si indiferent de deznodamantul meciului si de prestatia echipei, un gram de victorie ne revenea noua.
Bon bref, amintiri frumoase, momente furtunoase, tinerete.
Articolul asta nu e dedicat trecutului "meu" fotbalistic, ci din contra, prezentului si viitorului. E vremea sa incep sa fiu recunoscatoare fotbalului. De ce? Pentru ca imi permite sa iau parte la unul dintre cele mai importante evenimente sportive din lume: Le XXXV eme Congres ordinaire de l'UEFA 2011...eveniment care o sa se desfasoare in inima Parisului in luna lui Marte. Inca ma intreb ce o sa caut eu acolo, intr-o lume care mi-e complet necunoscuta. Un raspuns ar fi acela ca o sa-mi fac meseria : guide en tourisme d'affaires.
Misiunea mea: ghidul personal al domnului Mircea Sandu de son arrivee a l'aeroport a Paris jusqu'a son depart le 23 mars. Asadar, timp de 5 zile o sa veghez asupra unui pilon important al fotbalului romanesc. Ceea ce o sa fie putin bizar e faptul ca o sa port uniforma si sigla FFF si o sa fac parte din comisia de intampinare a francezilor.
Inima, sufletul si limba o sa-mi fie "rosu, galben si albastru" pe cand tinuta "bleu marine si alb".
In plus, ziua de nastere o sa mi-o petrec cu membrii FFF, o sa fiu pe aeroport la ora 6 a.m. pregatita pentru simularea marelui eveniment.
Ma simt coplesita de turnura asta neasteptata a vietii mele insa stiu ca nu trebuie sa cedez. Capul sus, privirea inainte, zambetul pregatit pentru un nou pas in cariera in turism si romanca voastra din Paris o sa incerce sa dea tot ce are mai bun...chiar si pentru Federatia Franceza de Fotbal sau Mircea Sandu.
The futur is bright, the futur is french!

Vie etudiante, rock et tourisme

Vivre, c'est agir!



Fiecare etapa importanta a demersului meu intelectual mi-a oferit drept bonus acorduri de chitara. In liceu, il aveam pe Tabus, la Unibuc Jimi Hendrix al nostru era Ciocanel, iar la IST am dat peste Mr. C..ent. 3 artisti desavarsiti ale caror acorduri de chitara o sa-si regaseasca mereu ecoul in inima mea. Chitara,ce-i drept,e arma cea mai sexy pe care o poate poseda un barbat...in viziunea mea.
Ei bine, azi o sa va vorbesc despre ultimul chitarist mentionat mai sus. Cine e? E proful meu de eco-droit. Un individ inteligent,sarmant,cool din toate punctele de vedere,varianta frantuzeasca a lui Dr. House mai precis. Primul nostru contact a fost la o tigara in prima mea zi de scoala la IST. Parea destul de tinerel si initial am crezut ca e si el unul dintre studenti. Am fost placut surprinsa sa il vad a doua zi intrand pe usa amfiteatrului si postandu-se la catedra. Atitudine profesionala in cadrul orelor de curs, inclinatii artistice in viata extra-curriculara si un prieten bun qui aime bien te raconter sa vie autour d'un verre de whiskey...E primul francez pe care il cunosc caruia nu-i plac francezii, caruia ii lipseste cu desavarsire accentul gay frantuzesc cand vorbeste in engleza sau in germana, caruia imi permit sa-i desenez sad smileys pe foaia de examen in cazul in care nu-s prea mandra de ceea ce am facut, caruia ii pasa de ceea ce se intampla in jur si caruia ii face placere sa ia atitudine.
Saptamana asta ne pasa tuturor! Ne-am mobilizat, studenti, profesori si artisti pentru a milita impotriva turismului sexual. Ce-i drept, simt ca am depus mult suflet pentru misiunea asta umanitara. De ce? Pentru ca Romania mea e si ea impanzita de victime ale unor asa zisi turisti consumatori de carne si copilarie fragede.
Fiecare dintre noi am incercat sa dam o mana de ajutor la organizarea unui concert rock sustinut de proful nostru intr-unul din barurile studentesti din Paris. Nimeni nu s-a dat in laturi. Proprietarul barului ne-a inchiriat localul cu cea mai mare placere,for free, Mr. C..ent si-a pus pe tava acordurile de chitara si piesele de pe noul album in schimbul unei sticle de sampanie si a aplauzelor noastre furtunoase iar noi,studentii, ne-am ocupat de campania de mediatizare si de biletele de intrare. O sa strangem cativa euro si o sa-i donam unei asociatii care sprijina victimele turismului sexual din intreaga lume.
Si asta e una din tentativele noastre de a fi mai solidari,mai constienti si mai receptivi la dramele unor copii nevinovati.
1. "Ils profitent d'un voyage à l'étranger pour accomplir leurs fantasmes. On connaît les alibis que donnent ces amateurs de plaisirs exotiques tarifés : " Là-bas, ce n'est pas pareil : ils nous aiment vraiment. " Ou bien : " Chez eux, la sexualité est une chose naturelle. " Et encore : " Grâce à nous, ils mangent à leur faim. " Tristes justifications… surtout lorsque l'on sait que, la plupart du temps, ils ne se soucient pas de savoir si la personne qu'ils s'offrent est majeure ou non, consentante ou pas."
2. "Après l'effondrement du bloc communiste, le trafic d'enfants vers l'Europe de l'Ouest et les États-Unis ne cesse de croître. La paupérisation de l'Europe de l'Est est à l'origine du développement de cette forme de tourisme devenu un moyen de survie en Estonie, Lituanie, Russie, Pologne, Albanie et Roumanie. "
( http://www.routard.com/mag_dossiers/id_dm/6/ordre/2.htm )

La trentaine...

Daca ar fi sa ma iau dupa statistici, barbatii se maturizeaza mult mai greu decat noi, posesoarele de vagin, depresii si menopauza. Propriile experiente mi-au demonstrat ca statisticile nu mint niciodata.
Mesajele de la 3 dimineata cu "Tu me manques...", poezioarele, declaratiile de dragoste,convorbirile lungi la telefon, articolele voalate de pe blog si cate si mai cate metode prin intermediul carora un tanar barbat in devenire isi exprima atasamentul si iubirea fata de jumatatea lui feminina sunt acum picaturi de ploaie intr-un cazan urias de asteptare. Cazanul meu s-a cam umplut de la o vreme si da pe dinafara de nerabdare. Intradevar...nu mai are rabdarea necesara sa analizeze si sa discearna masa de cuvinte si promisiuni. Vrea ceva actiune, cateva fapte concrete, sau macar une toucher de realite. Nu inteleg de ce barbatii intre 22 si 25 de ani nu dispun inca de curajul sa se arunce cu bratele larg deschise in realitate si sa plonjeze in bratele mele cu fapte si nu doar cu vorbe. Stim cu totii vesnicele clisee "Sunt inca tanar, vreau sa-mi traiesc viata,nu ma simt inca pregatit...Trebuie sa ne bucuram de prezent fara sa ne punem prea multe intrebari despre viitor" si lista ar putea continua la nesfarsit. Men are just big babies...pana la o anumita varsta. Neseriozitatea si instabilitatea le curge prin vene pana pe la vreo 25 de ani, sau poate chiar mai mult. Niciunul nu stie cu exactitate ceea ce vrea de la viata lui sau de la viata ta.
Mi-am insusit cu multa responsabilitate timp de cativa ani buni ratia asta de "barbatie infantila" din partea unui numar considerabil de masculi precoce care au aparut si au disparut in decorul meu cotidian. Acum e timpul pentru o schimbare.
In ce sens? Ei bine, de astazi o sa fixez o limita de varsta pentru noile cuceriri, noile mele jumatati. No men under 25 alowed!
Avantaje: Nu e nevoie sa le fii dadaca si nu e nevoie sa le expui instructiunile de folosire ale unei fiinte umane de sex feminin; Nu trebuie sa le dai lectii in privinta tinutelor vestimentare; Nu au nevoie de lectii de dans; Te simti protejata in prezenta lor; Ti se pun in valoare tineretea si spontaneitatea fara sa ridici nici macar un deget; They no longer live with their parents; Independenta lor ti se pare sexy&charming; Apreciaza cultura si bunul gust; Seriozitatea si franchetea sunt micul lor dejun pe cand experienta si farmecul le consuma cu regularitate la cina;
Dezavantaje: Risti sa te trezesti in acelasi pat cu un tanar divortat sau cu tatal unor copii care iti incetoseaza viata ta tanara si roz; Risti sa fii manipulata cu dibacie de cineva cu mult mai multa experienta; Cinismul unui barbat matur e alergic la visele tale romantice; Trebuie sa renunti la iesirile cu prietenii tai tineri pentru ca exuberanta lor ii cam displace;
Raman insa optimista si cred in existenta unei persoane echilibrate care sa ne iasa in cale cand ne asteptam mai putin si care sa depaseasca limita de 25. Parul grizonat e singurul argument care ar putea dezechilibra totul pentru mine,mais pour le reste...ca vaut la peine d'accepter "la trentaine".

...pour la liberte de l'art

Dupa un weekend destul de monoton, mi-am inaugurat astazi noii pantofiori cutreierand strazile Parisului meu drag. De data asta insa am avut un itinerariu mai precis ca de obicei: the same old Sephora pentru urgente cosmetice si un lac de unghii numai bun pentru noul sezon, Yves Rocher pentru laptele meu de corp cu aroma de vanilie, Starbucks-partenerul ideal pentru nicotina trasa-n piept pe Champs Elysees si nu in ultimul rand Le Petit Palais- resedinta artei pure pariziene.
In calitate de "etudiante en tourisme" ma mandresc cu un badge "Centre des monuments nationaux" care-mi permite sa vizitez, bineinteles in scop stiintific, asa-zis de cercetare, orice monument de pe teritoriul frantuzesc, sa am parte de invitatii la tot ce tine de expozitii de arta si restul tacamului...pe gratis. Avand in vedere ca saptamana asta e extrem de lejera si n-am prea multe activitati pe cap, mi-am pus in gand sa ma culturalizez putin.
In concluzie,am petrecut azi 4 ore colindand galeriile Petit Palaisului si holbandu-ma la peste 100 de fotografii alb-negru. Fascinant,ce-i drept. M-am bucurat ca nu eram singura ciudata care face asta intr-o zi de marti: mai erau paznicii, ghidul, cativa tipi cu ochelari scoliti pe la vreo Academie des Arts sau Ecole des Beaux Arts,o mana de asiatici care se vedea ca au ajuns acolo din pura intamplare, bunici si bunicute de origine evreiasca si nu in ultimul rand, 3 cupluri care m-au impresionat in sensul cat se poate de bun al cuvantului. Dragostea si arta fotografica merg mana-n mana in tinutul asta napoleonian...
Pana la noi experiente culturale, imi permit sa va impartasesc cateva fotografii si un filmulet cu o mica prezentare a expozitiei care mi-a placut mie mai mult.
Regalez-vous de l'art!



Pierre et Alexandra Boulat pour la liberté de la presse
envoyé par mairiedeparis. - Regardez plus de courts métrages.

ma raison collee au lit

Al doilea weekend cand sunt nevoita sa petrec ore intregi in pat,cu laptopul pe brate sau cu o carte buna in mana,savurand un cocktail de medicamente in speranta ca o sa-mi revin cat de curand. Histoire de reflechir encore un peu sur le passe,le present et l'avenir...

oui,je le kiffe

Le meilleur des souvenirs

Toate povestile au un sfarsit. Fie Fat-Frumos pleaca pe calul lui alb, fie Ileana Cosanzeana pleaca si ea sau exista anumite conflicte de interese intre cei doi privind viitorul regatului si mostenitorii la tron...asta am invatat de mica si realitatea mi-a confirmat-o ulterior. Il y a quand meme des exceptions et moi,j'en connais une.
N-o sa dau nume, stimate cititor,insa pun pariu ca multi or sa ghiceasca cine e personajul meu misterios.
Am tot palavragit eu pe blog de marile mele iubiri,relatiile mele nemaipomenit de pompoase,clasice si romantice care au avut un final total neasteptat si prostesc. Aduni sentimente,momente si amintiri ca intr-un final sa realizezi c-a fost o mare pierdere de vreme. Pentru asta sunt facute relatiile de durata. Sa ne intalnim "alesul" si sa pierdem ani intregi alaturi de acesta pana in momentul in care farmecul lui se pierde in neant, pasiunea fuge si ea si ramai cu monotonia vietii in doi. Nemaipomenit! C'est pas grave, la vie continue, t'es encore jeune.
Exista si o a doua categorie de relatii. Les coups de foudre. Apar cand te astepti mai putin(vezi zilele toride de vara), unde te astepti mai putin(vezi Disneyland Paris) si cu personaje intrigante(vezi tipul care e mereu alaturi de tatal tau in majoritatea timpului-ca fait bizarre,n'est-ce pas?). Apar. Dispar? Nu. Astea sunt singurele povesti fara sfarsit...sau mai bine zis al caror sfarsit nu are un contur bine definit. Ce indrug eu aici? Sa detaliem.
Paris. Vara. Socializam. Cu cine? Cu tineri. Ce tineri? Cei care ii inspira incredere tatalui tau si pe care ii apreciaza mult. Cine se gandea ca ai sa fii si tu printre ei? Simpatic,sarmant,cu un zambet cuceritor. Suna a Fat-Frumos insa nu e. Nici eu nu sunt o Ileana Cosanzeana pentru el. Chiar si acum in 2011 mi-am pastrat statutul de "fetita" si el e "copil nebun". Impreuna am sfidat toate regulile jocului in doi si a povestilor de dragoste si a aventurilor ca sa dam nastere unei solide prietenii in primul rand si a unor momente de neuitat. Am invins timpul si am trait mai intens decat traiesc unii intr-o viata intr-un interval de...sa zic saptamani? sa zic luni? sa zic zile? sa zic nopti? Nu...viata noastra a durat o vara, la fel cum dragostea dureaza trei ani. O vara in care ne-am gasit si nasi, ne-am facut planuri de nunta si alte nebunii una mai inedita ca cealalta. In rest, noptile ne erau zile si zilele nopti, vinul rosu sange si muzica liniste. Ne-am improspatat tineretea cu senzatii de neuitat si am trait la unison,pentru prima data in viata amandurora,o astfel de experienta pe care nici acum nu as putea-o califica. Imi place enorm de mult sa dau titluri la orice insa in ceea ce ne-a privit, am ramas inca fara cuvinte. Nu stie nimeni ce a fost, nici macar noi. Stiu insa ce n-a fost. N-au fost certuri, n-au fost ape tulburi, n-au fost conflicte, n-a fost gelozie si n-a fost furtuna dupa vremea buna. Si uite asa dansam si acum cu aceeasi placere ca mai deunazi, avem aceleasi priviri pregatite unul pentru celalalt, avem aceleasi replici de flirt si acelasi farmec impreuna. Cum ar zice unii, se pare ca am fi unul dintre cele mai frumoase cupluri;)). Asta doar pentru ca nu suntem un cuplu. Suntem noi. Doi. Cred ca exista doi fara noi...adica doi nu implica noi...
Asadar aceasta e povestea noastra fara sfarsit, acesta e cavalerul care se gandeste sa-ti ofere un trandafir alb abia dupa un an jumate si asta nu te impiedica sa il apreciezi mult pentru asta. Acesta e individul care mi-a furat un inel in loc sa-mi ofere unul(cum ziceam,am sfidat impreuna toate regulile jocului;))).Acestea au fost buzele pe care le sarutam cu pasiune in trecut si pe care incerc sa le tin cat mai departe cand ne invaluim in pasi de dans...
Si totul se rezuma la un joc de copii.
Exista insa si in nebunia asta putina luciditate care vine,normal,din partea mea.
Cum ziceam,vara de acum doi ani ne-a apartinut in totalitate. Asa ca acum nu putem cere si alt anotimp Providentei pentru ca am strica echilibrul lucrurilor si cine stie unde am putea ajunge? Motiv pentru care tin minte ca ti-am propus sa te vad o data pe luna si sa bem o cafea sau poate chiar mai rar. Sunt responsabila pentru limite insa nu le impun pentru ca asa am chef,pentru ca prefer sa ies cu noii prieteni de aici sau pentru ca am prea mult de invatat pentru examene. Chef de o cafea sau sa stau la taclale cu tine as avea mereu, prietenii de aici nu au atat de multe in comun cu mine cate ai tu iar cu scoala mereu m-am descurcat bine si nu-mi fac prea multe griji. Limitele sunt facute pentru a fi respectate si NU explicate.


nota bloggerului: Ok,iesim la film;)o data la 2 luni