c'estmoi_cintiutza

Let it "spring"!

2011-02-28T16:32:00.000-08:00

Les espoirs se reveillent de leur molle hibernation, les sourires renaissent, les fleurs poussent, les moineaux retrouvent leur playlist de printemps, la neige et le froid se cassent, l'herbe fait peindre son epaisse chevelure en vert cru et les emotions reprennent la bonne voie. La montre se trompe d'heure parce que le temps se dilate a la cachette sous les regards enflames et afames du soleil.Les perce neige grignotent la neige meme entre repas et les boutons des fleurs poussent timidement leur premier cri...
Doux sifflements de vent annoncent l'arrivee de la nouvelle saison. On est le 1 er mars, le jour ou l'on fete le "Martzishor" chez moi, in my Carpathian Wonderland.

Qu’est-ce que le "mărţişor" ?

Le “mărţişor” (diminutif de "martie - mars") est offert à l’aube du 1er Mars et on le porte attaché à la poitrine tout le long du mois de mars, après quoi il est suspendu à un arbre fleuri, dans l’espoir que toute l’année serait fleurie.

Le mărţişor est une fine ganse formée de deux fils tressés, l’un blanc et l’autre rouge, auxquels on peut attacher une petite figurine en bois ou en métal (un coeur, une lettre, une fleur, un fer à cheval ou un trèfle à quatre feuilles) qui joue le rôle de porte-bonheur.

Filles et garçons, femmes et hommes peuvent offrir des "mărţişor" à leurs amis, leurs amours, leurs familles. La seule contrainte traditionnelle étant de mêler deux brins de couleurs rouge et blanche, on n’hésite pas à confectionner les "mărţişor" personnellement. Quant aux marchands, qui sont souvent aussi les créateurs, rivalisent d’ingéniosité dans le confectionnement des "mărţişor".

Le rouge et le blanc mêlés représentent les deux saisons qui se mélangent encore. Le rouge c’est l’hiver (peut-être parce qu’on y fait rougeoyer l’âtre) et le blanc, le printemps qui s’annonce avec la pousse du perce neige, fleur symbolisant le retour de la nature à la vie.
Légendes autour du "mărţişor"

Il y a plusieurs légendes concernant l’origine du marţişor.

Selon l’une d’entre elles, il était une fois une vieille dame qui s’appellait Dochia. Elle avait une belle-fille qu’elle haïssait de toutes ses forces. Un jour d’hiver, Dochia lui donna un manteau très sale et lui dit d’aller le laver dans la rivière et ne pas rentrer avant que le vêtement ne soit tout blanc. La pauvre jeune fille y obéit, mais plus elle le lavait, plus noir le manteau devenait. Désespérée, elle se mit à pleurer. Soudain, un homme nommé Marţişor apparut et demanda pourquoi elle pleurait. La jeune fille lui raconta son malheur. Alors, Marţişor lui divulgua le secret qu’il possédait des pouvoirs magiques. Il lui offrit une fleur aux pétales rouges et blancs, lui conseilla de laver le vêtement encore une fois et de rentrer ensuite à la maison. Et miracle eut lieu ! Lorsque la jeune fille regagna sa maison, le manteau était blanc comme neige ! La vieille Dochia ne pouvait pas y croire. Mais, du coup, elle vit la fleur dans les cheveux de sa belle-fille. Toute confondue, Dochia pensa que le printemps était venu et décida de partir ses troupeaux sur la montagne. Le temps était beau et la vieille enleva ses touloupes, l’une après l’autre. Mais plus tard, la bruine remplaça le soleil trompant. Au sommet de la montagne, Dochia rencontra Marţişor qui la réprimanda d’avoir obligé sa belle-fille de supporter le froid et l’humidité. Puis, l’homme disparut. La vieille Dochia resta seule sur la montagne. Le gel la transforma en pierre.

Voilà pourquoi, début mars, les Roumains tressent des fils rouges et blancs et les portent comme amulettes pour célébrer la victoire du bien contre le mal et l’arrivée du printemps.

Conformément à une autre légende, une fois, au mois de mars, la jonquille a fleuri avant la perce-neige. La perce-neige en fut fâchée et se mit à battre la jonquille qui, à son tour, frappa la perce-neige et la blessa. Du sang s’écoula sur la neige. Sur cette place, poussa une autre perce-neige, blanche avec des tâches rouges. Une jeune fille a trouvé cette fleur et l’a attachée sur sa poitrine. Alors, les amies de la fille ont tressé des fleurs de fils blancs et rouges et les ont attachées sur leurs poitrines.

Depuis, tous les ans, au mois de mars, les Roumaines portent à la poitrine des amulettes de fils blancs et rouges qu’on appele marţişor.

Et ca fait plus de 5 ans depuis quand je commence chaque printemps en ecoutant le meme morceau de folk roumain appartenant a Phoenix (Roumanie, annees '80). Enjoy!

La vie est une paire de ciseaux

2011-02-21T13:33:00.000-08:00

Elle coupe et dechire
Eclate parfois dans des fous rires
Elle coupe et dechire
Elle tue les levres aux sourires
Elle coupe et dechire
Elle change ton parcours sans te le dire
Elle coupe et dechire
Elle cherche ta faiblesse pour l'entretenir
Elle coupe et dechire
Elle fait de toi une moule en cire
Elle coupe et dechire
Elle fait tout ca
Et te prepare pour le pire
Voila pourquoi la vie te coupe et te dechire.
Mais la, j'ai de nouveau des boucles
Qui puissent bien tout contredire.

Deux "chocoliques", un musee et les penitences qui vont avec

2011-02-17T10:28:00.000-08:00

C'est la saison ou l'on ramasse les passions...
Alors, quoi faire? On cherche d'abord un terrain fertil ou les passions poussent a leur gre et pour le plaisir de tous. Le jardinage, quand il s'agit de passions, c'est un travail laborieux qui suppose des sourires en equipe, une goute d'enthousiasme partage, une quinzaine de kilometres de galeries "louvresques", une tasse d'esprit ouvert et avide de culture, un brin de sens de l'orientation et un nuage de temps.
Une fois tous ces outils prepares, les jardiniers puissent se mettre au travail.
Et tout d'un coup, la cueillette des passions commence. Un bouquet de vie sera bientot accompli. Le silence s'installe, les sens s'eveillent, les tetes tournent, les yeux s'abreuvent de couleurs et de contours en marbre, les neurons dansent frenetiquement, les pensees et les soucis s'envolent.
Ici, on ramasse la passion pour les antiquites grecques, la, celle pour l'egyptologie, un peu plus loin il y a tout un champ de Delacroix et juste a cote on sens l'odeur des Da Vinci et David.
Enfin, flaner dans les champs de passions, ca fatigue...et juste au moment ou l'on est au bout de ses forces, on apercoit le divin chocolat. Vetu d'un bleu ciel et parseme de serveurs en costard, le champ aux chocolats change des regards coquins avec nos consciences qui, a la fin, vont ceder a la tentation. Cueillir des eclairs au chocolat est l'un des peches le plus doux depuis celui d'Adam et Eve. Alors nos consciences disent non tandis que nos actes disent oui.
A ce moment, la saison de la cueillette arrive a sa fin et on a presque fini son bouquet, mais il y a quand meme une touche de couleur qui manque: la passion pour Napoleon III. A deux pas du chocolat, une inflorescence en style eclectique Napoleon III accable nos regards d'une facon halucinante. La derniere passion coupee, on prend chacun son bouquet et on se casse.
See you in the next season!
'Till then, regalez-vous de quelques fruits de nos passions d'aujourd'hui:

Je ne t'aime plus, mon stress!

2011-02-05T07:47:00.000-08:00

Parce qu'il y a un debut a tout, voila mon premier article ecrit en francais.
On change de pays, on change de formation, on change d'amis, on se redecouvre soi-meme a travers quelques mois passes dans le pays de Voltaire et Rimbaud, alors ca veut dire qu'on change de langue et de culture. Le processus est lourd, ca prend du temps, mais il me reste toute une vie pour le finir. Je m'assume le risque de faire tout un tas d'erreurs d'ortographe, mais j'essaye quand meme de ne pas jeter de la boue sur la langue francaise. J'espere que le resultat sera assez satifaisant.
Alors, revenons a nos moutons.
Je l'avoue, j'ai eu du mal a trouver un bon sujet a traiter la...j'ai du choisir entre Napoleon III, l'un des genies fous et excentriques de la France dont j'avais suivi les traces, il y a quelques jours, dans ses appartements du Louvre et le stress des partiels qui harcelle en ce moment mon moral. Mais bon, parler "histoire" sur un blog perso, c'est pas trop cool et c'est moins avalable que les autres delires psycho-sociologiques qui brisent les murs de mes pensees.
Parlons "stress".
Un mot qui trouve des contours sous les levres de tous. Une molecule microscopique qui "embaume" l'air de Paris comme un parfum Dior embaume le cou d'une demoiselle: on peut pas s'abstenir a le respirer, car la tentation est bien trop forte.
Ca fait plus de deux semaines depuis que mes narines se regalent du stress, histoire d'avoir des insomnies et voire meme de se reveiller au milieu de la nuit juste pour reflechir a mes actions professionnelles. Plus le stress coule dans mes veines, plus j'eprouve l'envie de l'abimer par la fummee de Marlboro Lights. Quoi que je fasse, mon stress refuse de capituler, il garde sa vigueur pour le futur proche et continue de m'embeter. A l'instar d'un petit animal de compagnie, il se nourrit de mon assiette de bonheur, il est avide de mes forces, il ronge avec une passion folle mes nerfs et il gratte sans cesse aux portes de mon equilibre spirituel.
Aujourd'hui, je lui ai propose une sortie au cine, mais il a refuse. Il n'aime plus les films. Il prefere le cocooning, alors je suis obligee de lui tenir compagnie. Et me voila, in the cocooning mood, moi aussi, a mon bureau, egaree dans les tonnes de paperasse fournies par l'IST, mon stress a mes cotes, une tasse de caffee a la main, lunettes mauves sur le nez, mes ecouteurs debordant du rock et de quelques morceaux de Michael Jackson (l'addiction vient en ecoutant)...je continue a croquer a pleines dents les revisions pour les partiels meme si j'ai la flemme. De temps en temps, je jette un coup d'oeil sur mon profil de facebook, histoire de respirer un bol d'air frais, dont la concentration en stress est moyenne, de remonter mon moral avec quelques conversations sur n'importe quel sujet avec des gens qui partagent mes soucis "etudiantes".
Conclusion: weekend de merde a deux(moi et le stress)
Remede: soit faire les soldes demain aux Quatre Temps, soit renoncer a l'etat de celibataire en vue de changer le type de stress (s'il y a un stress que je prefere, ce serait celui de couple). Pour le deuxieme remede, je suis pas sure, car le Prince Charmant du XXIeme siecle est bien loin, dans une autre galaxie.
A la fin de ma plaidoirie contre le stress, je vous propose quelques accords musicaux porteurs de bon humeur.
A la prochaine!

La roue tourne...vers le foot

2011-01-28T10:50:00.000-08:00

Fotbalul...teren arid si in general necunoscut pentru marea majoritate a sexului feminin. Marturisesc ca nici eu nu sunt un fan al acestui sport si nu am reusit niciodata sa ma integrez in universul suporterilor stelisti, dinamovisti s.a.m.d. Pur si simplu, mingea aia nu imi inspira nimic special, la fel cum nici ovatiunile de pe stadion nu ma atrag prea mult. Motiv pentru care, pe vremea cand eram tanara,nebuna si marsaluiam pe teritoriul romanesc nu am facut nici cel mai mic efort sa ajung si eu macar o data pe stadion, sa asist la vreun meci. Cu toate ca meciurile Stelei mi-au procurat nenumarate amintiri fabuloase... Insa in majoritatea timpului jucam rolul celei care-si astepta suporterul stelist sa se intoarca victorios de pe stadion...si indiferent de deznodamantul meciului si de prestatia echipei, un gram de victorie ne revenea noua.
Bon bref, amintiri frumoase, momente furtunoase, tinerete.
Articolul asta nu e dedicat trecutului "meu" fotbalistic, ci din contra, prezentului si viitorului. E vremea sa incep sa fiu recunoscatoare fotbalului. De ce? Pentru ca imi permite sa iau parte la unul dintre cele mai importante evenimente sportive din lume: Le XXXV eme Congres ordinaire de l'UEFA 2011...eveniment care o sa se desfasoare in inima Parisului in luna lui Marte. Inca ma intreb ce o sa caut eu acolo, intr-o lume care mi-e complet necunoscuta. Un raspuns ar fi acela ca o sa-mi fac meseria : guide en tourisme d'affaires.
Misiunea mea: ghidul personal al domnului Mircea Sandu de son arrivee a l'aeroport a Paris jusqu'a son depart le 23 mars. Asadar, timp de 5 zile o sa veghez asupra unui pilon important al fotbalului romanesc. Ceea ce o sa fie putin bizar e faptul ca o sa port uniforma si sigla FFF si o sa fac parte din comisia de intampinare a francezilor.
Inima, sufletul si limba o sa-mi fie "rosu, galben si albastru" pe cand tinuta "bleu marine si alb".
In plus, ziua de nastere o sa mi-o petrec cu membrii FFF, o sa fiu pe aeroport la ora 6 a.m. pregatita pentru simularea marelui eveniment.
Ma simt coplesita de turnura asta neasteptata a vietii mele insa stiu ca nu trebuie sa cedez. Capul sus, privirea inainte, zambetul pregatit pentru un nou pas in cariera in turism si romanca voastra din Paris o sa incerce sa dea tot ce are mai bun...chiar si pentru Federatia Franceza de Fotbal sau Mircea Sandu.
The futur is bright, the futur is french!

Vie etudiante, rock et tourisme

2011-01-25T14:10:00.000-08:00

Vivre, c'est agir!

Fiecare etapa importanta a demersului meu intelectual mi-a oferit drept bonus acorduri de chitara. In liceu, il aveam pe Tabus, la Unibuc Jimi Hendrix al nostru era Ciocanel, iar la IST am dat peste Mr. C..ent. 3 artisti desavarsiti ale caror acorduri de chitara o sa-si regaseasca mereu ecoul in inima mea. Chitara,ce-i drept,e arma cea mai sexy pe care o poate poseda un barbat...in viziunea mea.
Ei bine, azi o sa va vorbesc despre ultimul chitarist mentionat mai sus. Cine e? E proful meu de eco-droit. Un individ inteligent,sarmant,cool din toate punctele de vedere,varianta frantuzeasca a lui Dr. House mai precis. Primul nostru contact a fost la o tigara in prima mea zi de scoala la IST. Parea destul de tinerel si initial am crezut ca e si el unul dintre studenti. Am fost placut surprinsa sa il vad a doua zi intrand pe usa amfiteatrului si postandu-se la catedra. Atitudine profesionala in cadrul orelor de curs, inclinatii artistice in viata extra-curriculara si un prieten bun qui aime bien te raconter sa vie autour d'un verre de whiskey...E primul francez pe care il cunosc caruia nu-i plac francezii, caruia ii lipseste cu desavarsire accentul gay frantuzesc cand vorbeste in engleza sau in germana, caruia imi permit sa-i desenez sad smileys pe foaia de examen in cazul in care nu-s prea mandra de ceea ce am facut, caruia ii pasa de ceea ce se intampla in jur si caruia ii face placere sa ia atitudine.
Saptamana asta ne pasa tuturor! Ne-am mobilizat, studenti, profesori si artisti pentru a milita impotriva turismului sexual. Ce-i drept, simt ca am depus mult suflet pentru misiunea asta umanitara. De ce? Pentru ca Romania mea e si ea impanzita de victime ale unor asa zisi turisti consumatori de carne si copilarie fragede.
Fiecare dintre noi am incercat sa dam o mana de ajutor la organizarea unui concert rock sustinut de proful nostru intr-unul din barurile studentesti din Paris. Nimeni nu s-a dat in laturi. Proprietarul barului ne-a inchiriat localul cu cea mai mare placere,for free, Mr. C..ent si-a pus pe tava acordurile de chitara si piesele de pe noul album in schimbul unei sticle de sampanie si a aplauzelor noastre furtunoase iar noi,studentii, ne-am ocupat de campania de mediatizare si de biletele de intrare. O sa strangem cativa euro si o sa-i donam unei asociatii care sprijina victimele turismului sexual din intreaga lume.
Si asta e una din tentativele noastre de a fi mai solidari,mai constienti si mai receptivi la dramele unor copii nevinovati.
1. "Ils profitent d'un voyage à l'étranger pour accomplir leurs fantasmes. On connaît les alibis que donnent ces amateurs de plaisirs exotiques tarifés : " Là-bas, ce n'est pas pareil : ils nous aiment vraiment. " Ou bien : " Chez eux, la sexualité est une chose naturelle. " Et encore : " Grâce à nous, ils mangent à leur faim. " Tristes justifications… surtout lorsque l'on sait que, la plupart du temps, ils ne se soucient pas de savoir si la personne qu'ils s'offrent est majeure ou non, consentante ou pas."
2. "Après l'effondrement du bloc communiste, le trafic d'enfants vers l'Europe de l'Ouest et les États-Unis ne cesse de croître. La paupérisation de l'Europe de l'Est est à l'origine du développement de cette forme de tourisme devenu un moyen de survie en Estonie, Lituanie, Russie, Pologne, Albanie et Roumanie. "
( http://www.routard.com/mag_dossiers/id_dm/6/ordre/2.htm )

La trentaine...

2011-01-21T06:25:00.000-08:00

Daca ar fi sa ma iau dupa statistici, barbatii se maturizeaza mult mai greu decat noi, posesoarele de vagin, depresii si menopauza. Propriile experiente mi-au demonstrat ca statisticile nu mint niciodata.
Mesajele de la 3 dimineata cu "Tu me manques...", poezioarele, declaratiile de dragoste,convorbirile lungi la telefon, articolele voalate de pe blog si cate si mai cate metode prin intermediul carora un tanar barbat in devenire isi exprima atasamentul si iubirea fata de jumatatea lui feminina sunt acum picaturi de ploaie intr-un cazan urias de asteptare. Cazanul meu s-a cam umplut de la o vreme si da pe dinafara de nerabdare. Intradevar...nu mai are rabdarea necesara sa analizeze si sa discearna masa de cuvinte si promisiuni. Vrea ceva actiune, cateva fapte concrete, sau macar une toucher de realite. Nu inteleg de ce barbatii intre 22 si 25 de ani nu dispun inca de curajul sa se arunce cu bratele larg deschise in realitate si sa plonjeze in bratele mele cu fapte si nu doar cu vorbe. Stim cu totii vesnicele clisee "Sunt inca tanar, vreau sa-mi traiesc viata,nu ma simt inca pregatit...Trebuie sa ne bucuram de prezent fara sa ne punem prea multe intrebari despre viitor" si lista ar putea continua la nesfarsit. Men are just big babies...pana la o anumita varsta. Neseriozitatea si instabilitatea le curge prin vene pana pe la vreo 25 de ani, sau poate chiar mai mult. Niciunul nu stie cu exactitate ceea ce vrea de la viata lui sau de la viata ta.
Mi-am insusit cu multa responsabilitate timp de cativa ani buni ratia asta de "barbatie infantila" din partea unui numar considerabil de masculi precoce care au aparut si au disparut in decorul meu cotidian. Acum e timpul pentru o schimbare.
In ce sens? Ei bine, de astazi o sa fixez o limita de varsta pentru noile cuceriri, noile mele jumatati. No men under 25 alowed!
Avantaje: Nu e nevoie sa le fii dadaca si nu e nevoie sa le expui instructiunile de folosire ale unei fiinte umane de sex feminin; Nu trebuie sa le dai lectii in privinta tinutelor vestimentare; Nu au nevoie de lectii de dans; Te simti protejata in prezenta lor; Ti se pun in valoare tineretea si spontaneitatea fara sa ridici nici macar un deget; They no longer live with their parents; Independenta lor ti se pare sexy&charming; Apreciaza cultura si bunul gust; Seriozitatea si franchetea sunt micul lor dejun pe cand experienta si farmecul le consuma cu regularitate la cina;
Dezavantaje: Risti sa te trezesti in acelasi pat cu un tanar divortat sau cu tatal unor copii care iti incetoseaza viata ta tanara si roz; Risti sa fii manipulata cu dibacie de cineva cu mult mai multa experienta; Cinismul unui barbat matur e alergic la visele tale romantice; Trebuie sa renunti la iesirile cu prietenii tai tineri pentru ca exuberanta lor ii cam displace;
Raman insa optimista si cred in existenta unei persoane echilibrate care sa ne iasa in cale cand ne asteptam mai putin si care sa depaseasca limita de 25. Parul grizonat e singurul argument care ar putea dezechilibra totul pentru mine,mais pour le reste...ca vaut la peine d'accepter "la trentaine".

...pour la liberte de l'art

2011-01-18T09:54:00.000-08:00

Dupa un weekend destul de monoton, mi-am inaugurat astazi noii pantofiori cutreierand strazile Parisului meu drag. De data asta insa am avut un itinerariu mai precis ca de obicei: the same old Sephora pentru urgente cosmetice si un lac de unghii numai bun pentru noul sezon, Yves Rocher pentru laptele meu de corp cu aroma de vanilie, Starbucks-partenerul ideal pentru nicotina trasa-n piept pe Champs Elysees si nu in ultimul rand Le Petit Palais- resedinta artei pure pariziene.
In calitate de "etudiante en tourisme" ma mandresc cu un badge "Centre des monuments nationaux" care-mi permite sa vizitez, bineinteles in scop stiintific, asa-zis de cercetare, orice monument de pe teritoriul frantuzesc, sa am parte de invitatii la tot ce tine de expozitii de arta si restul tacamului...pe gratis. Avand in vedere ca saptamana asta e extrem de lejera si n-am prea multe activitati pe cap, mi-am pus in gand sa ma culturalizez putin.
In concluzie,am petrecut azi 4 ore colindand galeriile Petit Palaisului si holbandu-ma la peste 100 de fotografii alb-negru. Fascinant,ce-i drept. M-am bucurat ca nu eram singura ciudata care face asta intr-o zi de marti: mai erau paznicii, ghidul, cativa tipi cu ochelari scoliti pe la vreo Academie des Arts sau Ecole des Beaux Arts,o mana de asiatici care se vedea ca au ajuns acolo din pura intamplare, bunici si bunicute de origine evreiasca si nu in ultimul rand, 3 cupluri care m-au impresionat in sensul cat se poate de bun al cuvantului. Dragostea si arta fotografica merg mana-n mana in tinutul asta napoleonian...
Pana la noi experiente culturale, imi permit sa va impartasesc cateva fotografii si un filmulet cu o mica prezentare a expozitiei care mi-a placut mie mai mult.
Regalez-vous de l'art!

Pierre et Alexandra Boulat pour la liberté de la presse
envoyé par mairiedeparis. - Regardez plus de courts métrages.

ma raison collee au lit

2011-01-16T14:09:00.000-08:00

Al doilea weekend cand sunt nevoita sa petrec ore intregi in pat,cu laptopul pe brate sau cu o carte buna in mana,savurand un cocktail de medicamente in speranta ca o sa-mi revin cat de curand. Histoire de reflechir encore un peu sur le passe,le present et l'avenir...

oui,je le kiffe

2011-01-10T15:51:00.000-08:00

Le meilleur des souvenirs

2011-01-02T10:05:00.000-08:00

Toate povestile au un sfarsit. Fie Fat-Frumos pleaca pe calul lui alb, fie Ileana Cosanzeana pleaca si ea sau exista anumite conflicte de interese intre cei doi privind viitorul regatului si mostenitorii la tron...asta am invatat de mica si realitatea mi-a confirmat-o ulterior. Il y a quand meme des exceptions et moi,j'en connais une.
N-o sa dau nume, stimate cititor,insa pun pariu ca multi or sa ghiceasca cine e personajul meu misterios.
Am tot palavragit eu pe blog de marile mele iubiri,relatiile mele nemaipomenit de pompoase,clasice si romantice care au avut un final total neasteptat si prostesc. Aduni sentimente,momente si amintiri ca intr-un final sa realizezi c-a fost o mare pierdere de vreme. Pentru asta sunt facute relatiile de durata. Sa ne intalnim "alesul" si sa pierdem ani intregi alaturi de acesta pana in momentul in care farmecul lui se pierde in neant, pasiunea fuge si ea si ramai cu monotonia vietii in doi. Nemaipomenit! C'est pas grave, la vie continue, t'es encore jeune.
Exista si o a doua categorie de relatii. Les coups de foudre. Apar cand te astepti mai putin(vezi zilele toride de vara), unde te astepti mai putin(vezi Disneyland Paris) si cu personaje intrigante(vezi tipul care e mereu alaturi de tatal tau in majoritatea timpului-ca fait bizarre,n'est-ce pas?). Apar. Dispar? Nu. Astea sunt singurele povesti fara sfarsit...sau mai bine zis al caror sfarsit nu are un contur bine definit. Ce indrug eu aici? Sa detaliem.
Paris. Vara. Socializam. Cu cine? Cu tineri. Ce tineri? Cei care ii inspira incredere tatalui tau si pe care ii apreciaza mult. Cine se gandea ca ai sa fii si tu printre ei? Simpatic,sarmant,cu un zambet cuceritor. Suna a Fat-Frumos insa nu e. Nici eu nu sunt o Ileana Cosanzeana pentru el. Chiar si acum in 2011 mi-am pastrat statutul de "fetita" si el e "copil nebun". Impreuna am sfidat toate regulile jocului in doi si a povestilor de dragoste si a aventurilor ca sa dam nastere unei solide prietenii in primul rand si a unor momente de neuitat. Am invins timpul si am trait mai intens decat traiesc unii intr-o viata intr-un interval de...sa zic saptamani? sa zic luni? sa zic zile? sa zic nopti? Nu...viata noastra a durat o vara, la fel cum dragostea dureaza trei ani. O vara in care ne-am gasit si nasi, ne-am facut planuri de nunta si alte nebunii una mai inedita ca cealalta. In rest, noptile ne erau zile si zilele nopti, vinul rosu sange si muzica liniste. Ne-am improspatat tineretea cu senzatii de neuitat si am trait la unison,pentru prima data in viata amandurora,o astfel de experienta pe care nici acum nu as putea-o califica. Imi place enorm de mult sa dau titluri la orice insa in ceea ce ne-a privit, am ramas inca fara cuvinte. Nu stie nimeni ce a fost, nici macar noi. Stiu insa ce n-a fost. N-au fost certuri, n-au fost ape tulburi, n-au fost conflicte, n-a fost gelozie si n-a fost furtuna dupa vremea buna. Si uite asa dansam si acum cu aceeasi placere ca mai deunazi, avem aceleasi priviri pregatite unul pentru celalalt, avem aceleasi replici de flirt si acelasi farmec impreuna. Cum ar zice unii, se pare ca am fi unul dintre cele mai frumoase cupluri;)). Asta doar pentru ca nu suntem un cuplu. Suntem noi. Doi. Cred ca exista doi fara noi...adica doi nu implica noi...
Asadar aceasta e povestea noastra fara sfarsit, acesta e cavalerul care se gandeste sa-ti ofere un trandafir alb abia dupa un an jumate si asta nu te impiedica sa il apreciezi mult pentru asta. Acesta e individul care mi-a furat un inel in loc sa-mi ofere unul(cum ziceam,am sfidat impreuna toate regulile jocului;))).Acestea au fost buzele pe care le sarutam cu pasiune in trecut si pe care incerc sa le tin cat mai departe cand ne invaluim in pasi de dans...
Si totul se rezuma la un joc de copii.
Exista insa si in nebunia asta putina luciditate care vine,normal,din partea mea.
Cum ziceam,vara de acum doi ani ne-a apartinut in totalitate. Asa ca acum nu putem cere si alt anotimp Providentei pentru ca am strica echilibrul lucrurilor si cine stie unde am putea ajunge? Motiv pentru care tin minte ca ti-am propus sa te vad o data pe luna si sa bem o cafea sau poate chiar mai rar. Sunt responsabila pentru limite insa nu le impun pentru ca asa am chef,pentru ca prefer sa ies cu noii prieteni de aici sau pentru ca am prea mult de invatat pentru examene. Chef de o cafea sau sa stau la taclale cu tine as avea mereu, prietenii de aici nu au atat de multe in comun cu mine cate ai tu iar cu scoala mereu m-am descurcat bine si nu-mi fac prea multe griji. Limitele sunt facute pentru a fi respectate si NU explicate.

nota bloggerului: Ok,iesim la film;)o data la 2 luni

2010. 2011...

2010-12-30T14:10:00.000-08:00

A inceput numaratoarea inversa.
3,2,1...si o sa strig un Bonne Annee!
N-o sa fiu nici alaturi de parinti, nici de cei dragi de acasa, nici de dude sau vaci, nici de Fat-Frumos cu ochii verzi despre care va povesteam in postul precedent. La trecerea dintre ani o sa fiu inconjurata de noi prieteni, un rose bun si sampanie.
A venit vremea bilantului.
2010?
Viata mea a luat o turnura neasteptata din toate punctele de vedere. In prima zi a anului 2010 ma gandeam la casatorie, la copii si o familie fericita alaturi de un Dor...au trecut apoi luni intregi in care m-am atasat ca o lipitoare de o iubire care, intr-un final, a refuzat orice transfuzie de sange. Oricum in 2010 inima mea a inregistrat cele mai multe batai de inimi din viata mea si uneori, cand m-am simtit norocoasa, bataile astea au fost in tandem cu ale Lui.
Lunile, saptamanile, zilele si secundele lui 2010 s-au scurs dramatic de repede. Zi de zi stiam ca la un moment dat,nisipul din clepsidra o sa ajunga la stadiul "Il faut partir en France!". Motiv pentru care am trait intens fiecare secunda petrecuta in tara. Am ras, am plans,am iertat, am iubit, am suferit, am urat,m-am apropiat,m-am indepartat, am impartasit si am ascuns asa cum nu am facut-o niciodata... Au fost momente cand am incercat sa fiu un om mai bun insa nu am reusit sa fiu decat ceea ce sunt si acum: un om cu vise, idealuri, vicii si ciudatenii care nu rade la bancuri(exceptie facand This is Spartaaaa!) Am suferit deceptii si infrangeri pe care le-am inlocuit cu o noua viata intr-o lume noua,in propria mea tara a minunilor. Our Alice does not regret that she followed the rabbit into its hole.It was the best thing that happened to her.
2010 a fost anul in care am fost admisa la o facultate in Franta. 2010 a fost anul in care m-am mutat in Paris. Un vis implinit pe care l-am platit cu varf si indesat.
Pentru 2011 imi doresc sa ma regasesc.
Parintilor mei si rudelor care mi-au mai ramas acasa le doresc sanatate si multa lumina in suflet, Doodei ii doresc sa intalneasca o dragoste care s-o faca sa vibreze ca stiu ca doar asa se simte ea implinita,prietenilor de aici la fel de multa pofta de viata ca si pana acum,lui Nicolas ii doresc sa i se indeplineasca visul de a trai in Berlin,lui Denn si DeeDee mult curaj in infernul bucurestean, lui Teo mult succes la facultate si multa viata de noapte, lui Alex si Sanzianei o doza uriasa de nebunie si voiosie si buzunarele pline pentru viitoare calatorii prin capitala Frantei...
As mai avea un gand pentru Dor: Cu bine!

ouvre-moi!

2010-12-27T14:59:00.000-08:00

Da. Stiam ca esti acolo. De asta am deschis cufarul. Sa te vad, sa-ti simt din nou mirosul de frunze de trandafir uscate. Da. Stiu foarte bine ca acum miroase a ger, a frig si a ninsoare. Nu. Nu sunt dezamagita. N-am sperat sa gasesc altceva. Nu aveam cu ce sa mai sper altceva- ultima farama de speranta am lasat-o prin tei. Aici sperantele nu au mai renascut. Le-am innabusit pana s-au prapadit toate.
Esti mai aproape acum. Cand am plecat stiam ca esti lac, pe cand acum esti rau si curgi spre mine. Da. Mi-am promis ca nu o sa stau in calea ta si nici n-o sa ma adap din izvorul tau. Stiu ca e de mult timp otravit.
Acum susurul tau nu se mai rasfrange in cuvinte peste inima mea si nu mai putem comunica. Azi ne-am trimis amandoi vantul ca sa ne vorbeasca insa n-am reusit nici eu nici tu sa-i intelegem graiul. Cuvintele au ramas tot la mal si noi am plecat cu barcile noastre tot mai departe, in directii opuse.
Eu inca sunt pe drum. Cred ca si tu faci acelasi lucru acum. Inaintam in continuare in directii opuse...acum cand s-a lasat seara ne e mai usor. Luna ta te impinge mai departe de mine,iar soarele meu ma trage spre celalalt mal.Stiu. Singuri nu am fi reusit.
Eu am reusit azi sa ajung la mal. Erai asa departe. Soarele era atat de fierbinte si de aproape...si mi-a fost frica sa ma apropii prea tare. N-as vrea sa raman cu o noua cicatrice si de data asta tocmai de la soare. L-am trimis sa se culce. E deja tarziu, tu esti deja departe, nu mai am nevoie de soare.De ce sa-l fi oprit langa mine? Ma sufoca, ma arde si eu vreau racoare.
Esti curajos ca ai pastrat luna langa tine. Lunile te inlantuie-n mreje...

religieuse

2010-12-27T02:12:00.000-08:00

Imi amintesc cu nostalgie de diminetile de duminica cand petreceam cateva ore bune sa ma reculeg in biserica. Episcopia Romanului si Manastirea Casin au fost lacasurile cele mai apropiate de sufletul meu. Cel mai emotionat moment a fost sa merg cu Alex, Sanz si B la Casin…Nu mai stiu cu ce ocazie am fost, insa m-a marcat. Bon, bref, on s’en fout maintenant. Acele vremuri n-or sa mai revina.
De cand am aterizat in Franta, marturisesc ca am ajuns doar o singura data intr-o biserica romaneasca, ortodoxa, undeva intr-o comuna inafara Parisului. Ce m-a frapat a fost faptul ca icoanele “ca la noi acasa” aveau inscriptionat numele sfantului reprezentat in limba franceza. Adica wtf ??? Experienta mi-a lasat un gust amar. Inca mai am undeva pe retina un St. Jean, St. Georges et compagnie…weird. Si de atunci nu-mi mai plac bisericile romanesti de mon pays de merveilles.
Am aflat ulterior ca mai sunt in Paris alte 2 sau chiar 3 biserici romanesti, m-am informat asupra adreselor, insa de fiecare data cand imi puneam in gand sa merg imi reveneau in minte numele sfintilor in limba romana si renuntam la idée. Si uite asa in fiecare duminica dimineata ma trezeam cu dorinta de a merge la biserica sa fac si eu o cruce ca un bun crestin ce sunt in speranta c-o sa-mi mai ierte si mie cineva pacatele. Si ramaneam cu dorinta.
Acum cateva saptamani insa, ceva s-a schimbat.
Ca in fiecare joi, la cursul de ghidaj, proful ne-a propus o noua destinatie- de data asta a fost vorba de Notre Dame. Dupa 2.30h petrecute in interiorul catedralei analizand fiecare pietricica de la temelie pana la vitralii si restul, sentimentul de raceala care mi-l insuflau pana odinioara catedralele catolice s-a evaporat din sistemul meu.
In concluzie, duminica asta mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa asist la mesa de seara. De la inceputul ceremoniei am realizat ca sunt usor mai speciala decat restul din jur pentru ca eram singura care facea semnul crucii in maniera ortodoxa. Atmosfera e intradevar inaltatoare, slujba si rugaciunile sunt aproximativ asemanatoare cu cele de acasa, numai ca-s in franceza sau latina. Nu mi-a fost greu sa recunosc Crezul sau Tatal nostru si nici Sfanta Evanghelie.
So…i’ve found myself a place of prayer.

cadeaux....

2010-12-27T02:10:00.000-08:00

E vremea cadourilor.
Ma gandeam azi in metrou ce mi-as dori cel mai mult…
Zapada. Da. Imi doresc atat de mult zapada de Craciun, zapada de acasa, nametii aia pufosi, bulgari, fulgi din aia mari pe care sa-i urmaresc fascinata de la fereastra de la caldura, cu o ceasca de ceai cald in mana ( nu mi-a placut niciodata ceaiul, dar acum face parte din viata mea frantuzeasca…and i’m getting used to it) et quelques petits gateaux au chocolat 
Ultima data cand a nins in Paris a fost fenomenal. Ieseam din metrou, ma intorceam de la scoala si ningea cu fulgi mari din aia in forma de stelute care se perindau cu sutele prin fata ochilor mei si faceau ca La Grande Arche de la Defense sa fie usor blurry.
In fine, dupa ce am trimis sms-uri cu « Il neige ! » tuturor celor care m-am gandit c-o sa le pese de acest fenomen meteorologic, mi-am dat seama ca pentru parizieni ninsoarea nu e tocmai un motiv de bucurie. In primul rand, nici macar nu stiu cum sa reactioneze in aceste momente. Majoritatea am vazut ca aveau grimasa aia de meprise pe fata(in special sexul slab), genre « Oh,non! Mi se strica brushingul ! ». In plus, odata cu fulgii, umbrelele au invadat strazile. Fulgi+umbrele nu mi se pare o combinatie atat de buna.
In fine, au mai urmat apoi celelalte dezastre naturale : ambuteiaje pe periferic si pe strazile Parisului care au durat chiar zeci de ore, tensiunea si indispozitia tuturor… Tatal meu a ramas blocat timp de 12 ore pe periferic la 60km de Paris datorita soferilor francezi care, intrand in contact cu poleiul si cu ninsoarea au preferat sa-si abandoneze masinile pe autostrada si sa se retraga in vreun hotel din apropiere unde e cald si bine si…nu aluneca. Bizar. Trenuri au fost suprimate.
Pe buzele tuturor era cuvantul « ninsoare » asociat cu « folie » sau « temps de merde ». Ziarele si stirile tv au vuit « La France sous la neige and shit… » dar n-au fost mai mult de 15cm de zapada.
In concluzie, am fost cam singura care sa se bucure de ninsoare. In plus, la unele din mesajele pe care le-am trimis cu « Il neige ! » am primit raspuns « Ici, il neige pas…dsl » deci n-am prea avut cum si cu cine sa-mi impartasesc starea de spirit.
Acum nu mai ninge. Nu cred c-o sa ninga nici de Craciun sau de Anul Nou. O sa fie la fel ca anul trecut aceeasi raceala umeda.
C’est dommage…

baby steps

2010-12-27T01:58:00.000-08:00

Deschid astazi un nou capitol al acestui blog. O mica recapitulare :In august m-am autoflagelat intorcandu-ma in Romania pentru 3 saptamani. Septembrie a fost perioada mea de negare. In octombrie am reluat contactul cu realitatea. In noiembrie mi-am recapatat speranta si buna dispozitie. Acum, I’m just dreaming of a white Christmas. It feels good to be back.
O noua zi. Si aici luna fuge de lumina soarelui cam la aceeasi ora ca in Romania. Ploapele-mi sunt lenese iar, insa stiu ca trebuie sa le dau curaj sa se trezeasca odata cu alarma telefonului. If i dont get out of this i just want you to know…that I really really love you. Din prima zi de septembrie pana in prezent, mereu aceleasi cuvinte ma trezesc in fiecare dimineata la realitate.
Atat a ramas. Amintirea de dimineata.
Dimineata mea se rezuma la o cafea si o tigara, drogurile mele preferate…care-mi asigura o moarte prematura. Hmm, dupa cum se vede am ramas la fel…in ceea ce priveste continutul. Forma insa e mult mai cizelata acum.
E intr-adevar bizar sa fii teleportat intr-un timp atat de scurt intr-o realitate paralela in care nu gasesti altceva familiar cu exceptia discutiilor cu mamica si taticu. Ei bine, am facut-o si pe asta.
Pentru necunoscatori sau cei care isi planifica sa emigreze…inceputul e al naibii de greu.
Ai impresia ca pana si constiinta romaneasca te paraseste, identitatea pare a se indeparta tot mai tare cu fiecare minut care trece, cu fiecare calatorie cu metroul, cu fiecare frunza care cade din platani in Sena, cu fiecare strop de ploaie care-ti bate-n geam,cu fiecare cuvant rostit in alta limba, cu fiecare film pe care-l vezi in cinema in versiune frantuzeasca…
Urmeaza perioada in care te afunzi intr-o deprimare pasiva, in cartile lui Nothomb sau in poeziile lui Rimbaud, in teme, in cafeteria de la faculta unde iti cauti in fiecare dimineata un fotoliu cat mai retras unde sa-ti bei cafeaua in liniste departe de Franta dezlantuita.
Zilele trec si tot mai multa lume se apropie de fotoliul tau…bineinteles dupa analiza amanuntita a subiectului(care-s eu).
Esti nevoit sa zambesti. Inceputul e promitator.
In prima zi scapi doar cu un raspuns subtil la zambet. A doua zi ai parte de vesnicele Bonjour !Ca va ? Raspunzi…zambesti. Si trecem la o noua etapa. Schimbam decorul, schimbam fotoliul. Canapeaua e mult mai confortabila si mai animata…la propriu.
Hey,there really is life on this planet.
Et me voila ! La Roumaine! Asta e uneori numele meu de alint. Suna penibil insa ma face sa ma simt bine, sa ma simt mai « acasa ». Si usor usor viata mea isi pierde aliura de scenariu de telenovela ieftina si devine din ce in ce mai interesanta.

Sa vorbim acum de lucruri cu adevarat interesante.
L O V E…tout le monde en parle, personne ne le connait vraiment.
J’ai l’impression de l’avoir connu de nouveau. Maybe it’s just my imagination, but it feels so damn good.
Bref…
Cutreierand Parisul in lung si in lat, une jeune fille comme moi n-are sansa sa intalneasca la colt de strada o mare dragoste. Sunt doar episoade, franturi de flirt with strangers with french accent. Tentant, ce sa mai?! In consecinta cooperezi cu un zambet, accepti sa savurezi o cafea au citron la o terasa, sa iesi la un diner prin vreun restaurant, sa vezi un film au Gaumont, sa te plimbi pe malul Senei. La un moment dat, zici stop.
Realizezi ca nu e ceea ce cauti. Partea buna e ca aici barbatii nu-ti poarta pica daca le trantesti in nas un NU, pardon NON ;)) Face parte din joc. Nu cunosc inca toate regulile si sunt retinuta.
Nuuu-urile au continuat, flirturile la fel, pana la marele eveniment organizat de facultate : La Soirée d’Intégration.
9 noiembrie 2010
Odata ce am gasit rochia perfecta, pantofii perfecti si brushingul perfect la coaforul de la colt, am purces cu mare incredere si cu un graunte de speranta spre Champs Elysees. Localul unde a avut loc marele eveniment al anului se numea Les Planches, un club fitos sur les Champs… un fel de Bamboo de Bucuresti if u know what i mean.
Prima persoana la care m-am gandit cand am iesit pe usa a fost Dooda mea draga. Mi-as fi dorit enorm sa fim impreuna, ca doua nebune, impiedicandu-ne in tocuri, pe ploaie pe Champs, pregatite pentru o betie lunga in club. Da. Ar fi fost genial. Dar n-a fost sa fie. Asa ca m-am rezumat la noii prieteni, Jess, Alexandrine, Dimitri, Tristan et compagnie (n-are rost sa enumar toate numele)
Imi pare rau ca nu ma simt in stare sa scriu in franceza pe blog-stiu ca-s curiosi sa patrunda in culisele vietii mele de romanca.
Insa am preferat sa rezerv acest drept celor de acasa…care sper ca inca nu m-au uitat. Si daca m-au uitat, ar fi bine sa stie ca eu nu i-am uitat si inca le duc dorul.
Revenind la soirée…Scopul actiunii era sa interactionam, studenti, fosti studenti si profesori intr-un cadru mai special. Ce-i drept, un lucru am de invatat de la francezi- cum sa te distrezi si sa te bucuri de viata.
Profii sunt niste oameni extraordinar de talentati si deschisi si prietenosi. Nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa spun asta,dar uite ca se intampla. Liberte, Egalite, Fraternite. In seara aceea am fost toti o mare familie. Exceptand legatura de sange am avut in comun scena, dansul, buna dispozitie si da…turismul (noua mea dragoste).

Dupa cum ma cunoasteti, o clipa nu m-am oprit din dansat si cantat. In ceea ce priveste alcoolul, am profitat, dar cu masura. Nu,nu va mint ;)
Timpul a curs extrem de repede.
Nu mai stiu exact ora,insa imi amintesc ca eram in una din pauzele de tigara. M-am retras in fumoar, de data asta pe cont propriu. M-am asezat intr-un colt cu paharul de whiskey intr-o mana, cu tigara in cealalta. Savuram un moment agreabil in compania propriei mele solitudini si pe fundal stiu ca era David Guetta (yes, he’s French and fabulous)
Ignoram cu adevarat restul fumatorilor din jur pentr ca, la un moment dat, chiar ai impresia ca nu mai suporti sa mai auzi atata trancaneala frantuzeasca. Vorbesc al naibii de mult si despre orice. E usor enervant. Asa ca am preferat sa hibernez, fara sa schimb vreun cuvant cu nimeni, fara sa-i zambesc cuiva.
Stateam pe loc in mijlocul unei multimi care se misca haotic. Imi placea.
N-a durat mult starea asta.
A aparut el.
Saten, ochi albastri verzui nici acum nu-mi dau seama si, normal, posesor al unui accent frantuzesc omniprezent in fanteziile mele cele mai…deocheate.
In concluzie, Cintia, nu e genul tau de baiat si stii asta. Raman pe veci adepta unui brunet cu ochi caprui. Asta e drept. Am in sange slabiciunea asta…dar…povestea a continuat. Nu cred ca i-am zambit. Doar l-am privit si am continuat sa trag din tigara cu voluptate. In continuare, rochia neagra si perlele (made in Romania_Multumesc prietenilor care s-au gandit sa mi le ofere intr-o zi de 10 martie!) m-au ajutat sa-i atrag atentia.
Acum el zice ca de fapt ochii mei l-au atras, dar nu cred nicio iota.
Am devenit asadar un punct de interes intr-un fumoar. Interesant statut. Inafara unor priviri pe furis nu cred ca am mai primit altceva. Si am intrat in panica si am iesit.
Am mai dansat o buna bucata de vreme si mi l-am sters din minte.
Nevoia de nicotina m-a impins din nou sa ajung in fumoar. M-am asezat in acelasi colt, dar de data asta, cu spatele la restul fumatorilor.
Dintr-odata aud un “Oui, la Roumanie…”si alte bla bla-uri carora nu le-am mai dat importanta. Tresar…acasa…dor…Romania…iunie…august…acasa.
In nicio secunda m-am indreptat spre cel care rostise numele tarii mele. Nu mai stiu exact daca l-am ghiontit sau daca l-am batut pe umar insa stiu ca inainte sa se intoarca cu fata la mine am zis un Moi, je suis Roumaine ! cu o voce tremuranda si plina de speranta. Nu stiu exact ce speram, cred ca sa gasesc un roman student si el la IST. Voiam sa ma regasesc.
Spre marea mea uimire, individul pe care l-am asaltat nu era altul decat cel cu ochii albastri verzui mentionat mai sus. Cu un zambet larg, m-a privit lung cu niste ochi in care vedeai curiozitate si fascinatie. Ma simteam ca un exponat intr-un muzeu. Replica mea usor idioata a primit ca raspuns un Da !...care mi-a sunat foarte ciudat. Fara sa am timp sa realizez ce se intampla exact stiu ca au mai urmat un Multumesc! un Cu placere ! un Noroc ! Incercam sa realizez daca individul e roman, dar daca era roman probabil si-ar fi dat seama ca tot ce zice el acolo n-are niciun sens. In plus, daca ar fi roman si mi-ar insira cuvintele astea ar fi bine sa-l evit. Cine stie ce ciudat o mai fi…N-am avut insa prea mult timp sa reflectez la toate astea ca individul m-a coplesit cu o polologhie tout a fait francaise din care ma chinuiam sa inteleg tot si nu reuseam. Ooook…now what ? Aaa, da. Au urmat prezentarile. Nume frantuzesc, origine romana, cetatenie franceza. Mda. Cintia, unde ii gasesti ???sau mai bine zis Cum de te gasesc tipii astia ?
Cum au decurs apoi lucrurile ?
-Nu ne-am sarutat in seara respectiva.
-Ne-am cunoscut mai bine in pasi de dans
-Am savurat privirile-i care ma devorau cu o mare placere
-Mi-a fost foarte greu sa-mi amintesc ce numar de telefon am sa i-l pot da inainte sa plec acasa
-Am primit primul sms imediat ce am iesit din local
-Prima noastra intalnire a fost intr-o librarie
-A doua noastra intalnire a fost la Apple Store unde am ascultat prima data impreuna Thievery Corporation
-Am fumat tigari pe scarile de la Opera Garnier
-Am dansat vals in fata vitrinelor de la Galeriile Lafayette in timp ce sute de persoane treceau pe langa noi
-Am vazut Rubber impreuna(Le pneu tueur). No reason!
-Ne-am sarutat prima data in cinema while we were watching Saw6 3D (suna dubios.e dubios.bausem 3 beri)
-Iubeste pisicile si ma face sa zambesc
-El e un geniu, eu o problema
To be continued.

Au paradis des chats

2010-08-25T12:59:00.000-07:00

Stateam pe o banca azi in fata biroului unde o sa-mi petrec secolele tineretii si mi-am adus aminte de primul sarut. Vazusem o pereche de francezi care se sarutau patimas, dar suav la o braserie de pe colt si mi-au reimprospatat memoria. Stiu ca se intampla candva demult, intr-o zi de 26 august. Normal, cu persoana nepotrivita;)) insa n-o sa uit niciodata parfumul de iasomie al sarutului. De atunci cred ca am inceput sa iubesc iasomia. Ce-i drept, iubirile te invata sa iubesti flori. Unele iasomie, altele trandafiri albi... In fine...amintirea primului sarut n-a durat mult.A durat cat sarutul acela probabil pentru ca telefonul, prietenul meu cel mai bun mi-a adus-o pe mama in decor. Si am revenit la realitate.
Da. Am revenit.
Am revenit...acasa. Aici ma simt acasa. Nu ma simt stinghera, nu ma simt pandita la fiecare colt de strada de vecini sau cunostinte care mai de care mai carcotasi. Pot purta palarie, pot purta fuste mini, pot purta colanti sau orice altceva care in Romanica noastra ar parea extravagant sau gen "Uite-o si pe asta!" Pot fuma pe strada dimineata in timp ce ma grabesc spre metrou si sorb dintr-o cafe noisette. Pot sa ma simt singura fara sa ma simt deprimata. Pot sa zambesc fiecarui francez care-l vad in cale si sa nu ma creada vreo sonata. Pot sa imi delectez privirea si uneori garderoba cu "nouvelles collections d'automne", pot sa asist la defilari de moda cand am chef si pot sa ma plimb in fiecare zi pe Champs Elysees si sa nu ma mai plictisesc. Pot sa mananc la acelasi restaurant si sa fiu servita de acelasi chelner zi de zi si de fiecare data sa ma minunez de amabilitatea si gentiletea cu care-mi ureaza sa am o zi buna sau o seara buna...sau orice. Pot totodata sa ma relaxez in fiecare seara cu o plimbare pana la Tour Eiffel, sa-l vad, sa-l salut si apoi sa ma intorc in casuta mea, sa-mi deschid calculatorul si sa rererevizionez episoadele Dr. House in compania dragei mele petite Vache.
Si mai pot sa ma bucur in fiecare clipa de obsesia mea pentru limba franceza care-mi rasuna in urechi 24 din 24 si pe care o adopt cu neasemuita placere oriunde si oricand.
Je me sens bien la ou je ne suis pas...

A l'abri...

2010-08-17T01:25:00.000-07:00

Si-a dezgropat aseară cimitirul de iubiți. Nu i-au mai rămas decât frânturi de amintiri, urme de sărut, susur de șoapte, adieri de îmbrățișare și aroma de trandafiri. Vorbele sau lacrimile le-a aruncat în același plic cu scrisori care-l mai deschide odată la ceva timp...sa-și mai aducă aminte. Știe ca totul e bine atunci când încă își mai aduce aminte. Trebuie sa își aduca aminte. Mereu. E datoria ei. Atât mai poate face. In rest, s-a eliberat de tot. Atingerea bratelor a abandonat-o sub plapuma, buzele i le-a lăsat pe cana de cafea, vocea-i a închis-o într-o camera și pasiunea lor a lăsat-o sa se scurgă sub dus. Au rămas doar visele cu copii. Știe ca amintirea lor o sa-i dea o fetita. Aimee. Aimee a ei. Aimee care nu va mai fi a nimănui. Aimee care n-o sa mai fie niciodată "a ta"...
Un zâmbet candid se ascunde acum la umbra buzelor ei mult prea mici ca sa se înfrupte indeajuns din săruturile unui bărbat. Știe ca în câteva zile o sa revină la mult râvnitul statut de amanta. Parisul o sa adoarmă din nou în patul ei. Si o sa viseze împreună, o sa se trezească împreună, iar el nu o sa plece niciodată nicăieri chiar dacă legătura lor nu e încă legalizata. O sa-l sărute din nou cu pasiune, iar el, la rândul lui, o sa-i dedice cele mai frumoase melodii, cele mai pasionale clipe și toate minunile trupului sau infinit...o sa-i dea cheile Versailles-ului, son sacre coeur și o sa-i dea voie sa-i intre în vene pe cheiurile Senei.
Amintirile cu muritori or sa pălească în lumina viselor cu nemuritorul Paris.
Si ea va rămâne pentru muritori "fata aceea care iubea Parisul mai mult decât orice..."

Pages nouvelles

2010-08-02T03:13:00.000-07:00

Paris...orasul asta nu m-a dezamagit niciodata. Seamana cu Dooda.
A trecut o luna si ceva de cand m-am incadrat in decorul parizian. Mi-am capatat un gram de identitate frantuzeasca, une carte de sejour, o casuta, un job de vara si un job stabil pentru anii ce-or veni. Mi-au lipsit gainile, web-ul, microfonul, dudele si prietenii... Am ramas insetata de imbratisari si saruturi. Am traversat 4 tari sa ajung inapoi in Romania noastra draga. Mi-a tresarit inima de nenumarate ori cand ma apropiam de casa la vazut fiecarei masinute albastre( ma enerva ca nu vedeam la distanta si nu puteam observa daca e sau nu Opel). Mi-a tremurat glasul cand ti-am auzit vocea la telefon. Te vedeam deja in pragul usii sau in fata portii asteptandu-ma incantat. Mi-am creat un scenariu imaginar extrem de roz in jurul unui mesaj foarte dureros. Credeam ca vrei sa ma amagesti sau sa ma enervezi numai sa stii ca o sa fiu si mai surprinsa cand o sa ajung acasa si o sa fii tu acolo sa ma intampini. Mi-am reprimat visele...in cateva ore. Mai exista o raza de speranta dar si aceea s-a inecat in lacrimile de la miezul noptii. Ei au fost acolo sa ma incurajeze.
A fost frumos.
Am devenit o complicatie a unei afectiuni ce ai dobandit-o in urma unei zile de 10 martie.
Te iubesc
I guess we wont meet halfway

une vie...c'est finie

2010-06-22T08:00:00.000-07:00

Zarurile au fost aruncate, cursurile la UniBuc incheiate...
Ne luam iar zborul spre Paris, orasul luminilor.
Nu mai e mult pana cand o sa-mi las iubirea, prietenii si pasiunile intr-un alt colt al Europei. O sa iau cu mine doar amintirile frumoase, momentele glorioase si o doza de resemnare.
Cat de rau poate fi sa cladesti o noua lume care sa vibreze la pisici, papuci, posete, romante si tigari?(...and you shall be my tower).
A bientot, ma vie! Je t'aime, melancolie!
P.S. Primul lucru pe care-l voi face cand ajung in Paris e sa fug repede pe Champs Elysees, sa intru in primul cinematograf si sa-mi iau bilet la Sex and the city 2...cu gandul la voi

J'ai besoin d'un dedouanement.T'es ma douane.

2010-05-14T14:26:00.000-07:00

A fost un 10 martie glorios.
A venit apoi o furtuna de examene,restante si tigari... Ce-i drept,prea multe tigari pentru plamanii mei insa destul de mult fum ca sa-mi invaluiasca creierul numai sa uit de licenta. M-am inchis de ceva timp in propria constiinta, pe zi ce trece mai tulburata de grija unui viitor incert si de teroarea unui prezent mult prea scurt pentru planurile care le am. Nopti intregi nedormite,sau dormite cu ochii pe jumatate deschisi.
Timpul mi-a devenit cel mai groaznic dusman si ma pandeste la fiecare pas. In fiecare clipa trebuie sa aud un Tic Tac asurzitor care sa ma ameninte. Simt ca viata mea s-a comprimat in clipe. In clipele de dimineata cand imi spui Te iubesc,Cintiuta. Am plecat. ,in clipele de seara cand imi spui Te iubesc,Cintiuta. Noapte buna. ,in clipele petrecute in fata unui document word cu care ma lupt aproape zi de zi incercand sa redactez biblia celor 3 ani de facultate, in clipele cand ma privesc in oglinda in fiecare dimineata si ma uimesc de privirea din ce in ce mai pierduta in ganduri... Ce-i drept am ajuns intr-un univers paralel. Ma ancorez in realitate prin camera voastra de camin, prin obsesia mea pentru paznicii de la intrare, prin prietenii de aici, prin aroma dudelor de vara,prin cele mai "Gretetis" momente din zi, prin cele mai ingineresti festivitati de absolvire si prin cafeaua de la etajul 10.
Am coborat putin pe pamant zilele trecute cand am ajuns la aeroport si am realizat ca-mi pot lua si eu zborul spre vremuri si locuri mai bune.
In rest,sunt o umbra care asteapta sa-si capete conturul-un contur mai frantuzesc,mai parizian nuantat de mamici si tatici.
M-am saturat de lacrimi si de momente de disperare.
Viitorul ma sperie.
Prezentul ma ingrozeste.
Viata s-a redus la tomuri de carte roasa,invechita,la coduri vamale si la curs bursier,poate chiar si la criza.
E un moment de criza.
Imi doresc sa descopar cat mai curand mijlocele sa-l pot depasi si sa pot strange in brate un trup care ma iubeste cu aceeasi pofta de viata pe care o aveam inainte.
Imi doresc sa zambesc iubirilor si sa matur melancolia de pe presul de la intrare.
Vreau ore in parc,plimbari pe lac,saruturi patimase inainte de culcare.
Licenta nu-i decat o alta provocare.
Finalu-i de rahat...n-a fost decat o proasta incercare.
P.S.Sunt mandra de motanelul care a intrat de azi in tagma inginerilor

Soleils couchants

2010-03-18T12:53:00.000-07:00

Locuim in galaxii diferite.Au trecut veacuri de cand hoinaream imbratisati prin Calea Lactee.As vrea sa revii in sistemul meu solar,soarele meu iubit.
Pana atunci,o sa apun intr-un alt colt al Universului,la umbra stelelor tale.
Te astept acasa...

On rainy days we go swimin' out...

2010-03-11T13:28:00.000-08:00

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri...

2010-03-09T02:46:00.000-08:00

Stau pe pajiste si-mi afum plamanii.Papilele-mi se delecteaza cu lalele si cafea,gandurile cu amintiri din copilarie si ochii cu fulgii de afara.E 9 martie.
In cateva ore,astept sa-mi bata la usa eternitatea cu un biletel roz lipit pe frunte:22.Ma gandeam eu ca suna bine,suna rotund,suna a implinire varsta asta...si suna a sfarsit.Sfarsit de iarna,sfarsit de facultate,sfarsit de tinereti nebune,tumultoase,sfarsitul unei epoci fructuoase.
Pana-n 22 am trait intens fiecare schimbare de nuanta si lungime a parului,fiecare atingere de buze si imbratisare,fiecare cearta,fiecare lacrima de fericire sau disperare,fiecare prietenie,fiecare cazatura,fiecare succes si fiecare dezamagire si fiecare mieunat de pisica.
Intre 1 si 5...am savurat prispa de la tara de la bunici,iepurele care rodea o varza desenat de bunicu,mancarea facuta de bunica,jocurile din fiecare vacanta de vara cu prietenii mei din copilarie...si,din cand in cand,povesti cu Harap Alb si Praslea rostite cu dibacie de taticu.Mamica mai aparea si ea in peisaj cu jucarii,papusi,ursuleti si iepurasi din aia roz de la reclama cu Duracel.
Intre 5 si 10...inca mai eram pasionata de masina de spalat de jucarie de la taticu si de seturile de bucatarie cu olite si tigaite colorate...si de retetele mele cu nisip,apa si iarba.Apoi am fugit la oras,in apartament,la scoala 9,printre colegi aiuriti si bastonase.Eram un as la citit...inca dintr-a-ntaia...ma invatase bunica sa citesc pe la 4 ani dintr-un abecedar cu foi groase de culoare neagra cu un urs pe el.Nu cred ca-l stiti.
Tot pe atunci m-a cuprins pasiunea pentru frantuzisme si uite unde am ajuns...
Intre 10 si 18...am facut multe prostii,am lesinat pe la olimpiade de emotie si de frica,am fost lovita de o dragoste prosteasca...si m-am indragostit de alcool de pe la 17 ani incoace.
De pe la 19...a aparut un El.De fapt,a aparut El.
E inca aici.
I-am simtit bratele dimineata cum m-au cuprins si m-au incalzit.
El a fost cadoul de ziua mea de acum 3 ani de zile.El,un trandafir alb pe banci individuale din Cismigiu,o escapada in Bucuresti si saruturile pe furis de la zoo.
Acum tot el e cel mai frumos cadou de ziua mea.Dar e de culoare roz...cu touch screen,trimite sms-uri,face poze si mai e si Xpress Music.Tot de ziua mea mai am o ladita cu vaci si prieteni.E nepretuita.O s-o deschid in seara asta si maine seara.O sa ne jucam impreuna,o sa radem si o sa facem poze de pus pe facebook.
Pana la sosirea momentului mult asteptat o sa mai fiu luata de valul melancoliei si dorului de casa,mamici si tatici.Ce-i drept,mi i-as dori aici aproape,sa ma vada urcand inca o treapta-n vesnicie sub privirile lor dragastoase.
Insa stiu ca sunt alaturi de mine cu gandul si cu inima,chiar daca fizic sunt dincolo de granita.
Va iubesc,dragele mele cadouri!
La multi ani,dragul meu certificat de nastere!

Charnel no.5

2010-02-23T00:37:00.000-08:00

Ea il intampina cu o mireasma primavaratica de parfum,dorinta si tutun.Privirile tot evitau sa se intalneasca-se ascundeau sub obraji imbujorati...pana la lift.
Un sarut de 10 etaje face mai mult decat 10 camile.Buzele au uitat de reguli si nereguli.
Bratele au cuprins-o cu stangacie controlata.Trupurile au uitat de acoperamant si s-au inecat in beatitudine de simturi.
Sangele ei inca isi aminteste tumultul de senzatii si se mai zbate inca in vene la fel de doritor si fierbinte ca-n acele clipe.
Sangele lui se retrage la fel de fierbinte si lasa loc neuronilor sa-i preia functiile.
Ea retraieste visul,el s-a urcat in tramvai sa ajunga la timp in realitate.
La sfarsitul zilei vor regasi atingerea acelorasi buze si palpitatiile repezite ale acelorasi inimi.Bratele isi vor aminti trupul,mainile calea,privirile nuditatea si simturile vitalitatea.

Autant en emporte le vent

2010-02-11T22:00:00.000-08:00

De data asta ne-a purtat vantul iubirii pe acelasi drum...si dorinta mea de Craciun se pare ca s-a implinit.In cateva ore o sa asteptam cu mainile impreunate pe aeroportul Baneasa sa ne imbarcam...nach Paris.
Pentru unii e un lucru mic,pentru noi e un lucru mare.
Eu nu suport trandafirii rosii,tu detesti inimioarele rosii cu I love you!Ce ne-a mai ramas de Ziua Indragostitilor?Parisul.
E prima oara cand zburam impreuna in aceeasi directie...la propriu.
E prima oara cand ma incearca asemenea emotii.
E prima oara...
Pana si somnul mi-a fugit demult si n-am dormit decat cateva ore.
Totul se petrece dupa tiparul primei excursii organizate in clasa I cu doamna invatatoare.Iti pregatesti pachetelul cu o zi inainte,nu poti inchide un ochi toata noaptea dinainte ca te macina emotia si ii exasperezi si pe cei din jur cu starea ta...si o sa raman la fel de panicata pana o sa facem impreuna primul pas pe pamant frantuzesc.
Am verificat prognoza meteo:o sa avem si soare,ceata,nori,dar nu o sa avem ploaie.
Am incercat sa organizez un program pentru zilele ce vor urma...
Ma tem ca zilele astea nu vom atinge perfectiunea,insa nu sunt chiar sigura ca asta ar fi scopul nostru in sine.
Ideile iau din ce in ce mai greu viata in postul acesta.
Tu si Parisul mi-ati furat inspiratia,concentratia,respiratia...
Ma opresc aici.

Sur les ailes du temps,la tristesse s'envole

2010-01-25T11:20:00.000-08:00

Mi-a aparut un pestisor pe perete.Am o prietena in pat si wifi furat de la un binefacator din apropiere.Viata e de un roz mai gri uneori ca sa observi cat e de roz alteori cand e roz.Viata nu are rost daca nu ai vedea toate nuantele astea.
Pana mai devreme inecam amarul ei intr-un pahar cu cola si in hohote de ras copilaresc.Acum vorbim pe mess,eu cu ea,ea cu mine,eu la 2 m de ea,ea...la 2 m de mine;)Lilly Allen incearca sa ne dea tips and tricks about life and relationships.Noi ramanem tot incapatanate,sentimentale,romantice,visatoare...si da!Suntem mandre de asta!
Ne-am izolat in casuta noastra ponosita,ne-am aruncat lacrimile in zapada si au inghetat acolo.Ne consumam viata uneia alteia in cuvinte,zambete sau suspine.Maine stim ca soarele o sa lumineze si aleea noastra,a ariesului mare.
Intre timp,ea ramane aceeasi simple girl in this complicated world pe care multi ar dori-o la brat si doar cei puternici reusesc sa o aiba.And i am one of them;))la fel si nos autres deux vaches.

Ma folie,mon envie...Paris

2010-01-23T01:58:00.001-08:00

Pour ton bonheur

2010-01-21T12:05:00.000-08:00

M-au naucit zapezile de aseara.Le simteam scartaind sub fiecare sarut de-al nostru.Asta da iarna,mi-am zis.Era unul din momentele acelea cand anii ce s-au adunat in certificatul meu de nastere si-au luat zborul...gheata aluneca sub talpile mele de copila si la cea mai mica sovaire,iti strangeam cu si mai multa putere bratul.Ai vazut? Eu am alunecat mai usor si mai repede ca tine.Tu ai inca ghete responsabile si echilibrate.Ale mele zboara...Nu le-a placut niciodata pamantul.Stiu,stiu ca e mai bine sa fim cu ghetele pe pamant.N-am uitat ce m-ai invatat.Numai ca mie nu-mi place sa ascult sfaturi.Am alergie la ele.Imi zgarie orgoliul si urechile.Ma stii...Te iubesc.
De azi o sa fim cuminti.O sa ne cuibarim in patratica aia de la avatar si o sa zambim frumos de acolo unul altuia.O sa facem liniste si o sa alungam certurile in arhiva messului de anul trecut.
O sa visam planuri...
O sa ajungem intr-o zi de maine intr-un turn si o sa-mi spui povesti...o sa ne plimbam pe-un mal si o sa imi furi mana uneori si o s-o ascunzi in palma ta fermecata.Iar eu o sa ma ascund cat de bine pot in inima ta si nu o sa mai ies de acolo niciodata.
Hai!Ascunde-ma!

J'aimerais...

2010-01-12T14:43:00.000-08:00

Journal de bord...

2010-01-11T01:35:00.000-08:00

Paris 2009-2010...coafura rezista,inima rezista,sistemul imunitar cedeaza.
Well...am colindat si eu iar strazile Parisului timp de vreo 3 saptamani ignorand aproape total plaiurile dintre Carpati si Dunare.Multe am vazut,multe am facut.Taramul tuturor posibilitatilor,babutze fancy in balerini,bi-sexual boy/girl-friends dressed with style,Gavroche,brioches,truffes,maman,papa si palmieri in dreapta brazilor de Craciun.Paris.
Am invatat multe.De data asta n-am mai plans ca asta vara cand am vazut ca Turnu' Eiffel e un morman de fiare vechi la lumina zilei.N-am mai urat pe nimeni de Anu Nou...Zapada n-am vazut decat de vreo 3 cm-care echivalau cu nametii de la noi pentru nativii frantzuzi.
Mi-am luat la revedere de la un mare surplus de calorii,am incercat sa fiu echilibrata.
Nu m-am plictisit nicio clipa.
Mi-am insusit un bagaj de vreo 46 kg si un look mai vesel si mai optimist a la francaise.
Am lenevit in scopuri turistice muuult si bine.Am uitat de facultate,examene si licenta.
Mi-am reimprospatat amintirile cu parinti.
Am asteptat sa decolez inapoi spre casa de pe un camp cu verdeata unde nu era nici intristare nici suspin din cauza unui scutec terorist al carui proprietar era neidentificat...scutec care putea sa arunce in aer aeroportul Beauvais Tille.
Te-am iubit si am asteptat sa ma arunc in bratele tale pe aeroport,in Romania.
Nu m-am aruncat in bratele tale pe aeroport cand am ajuns pentru ca ti-am aruncat o tona de bagaje in brate.
Mi-au lipsit les vaches...j'etais tout a fait incomplete sans elles.
Am primit un vacameleon si o agenda cu vacutze la intoarcere.
Sarbatorile au fost nemaipomenite.Nu m-au multumit pe deplin.Lipseai tu.
Ma opresc aici.
Neuronul meu e mult prea panicat de sesiune sa se mai poata concentra pe fetes parisiennes.
Nu o sa ne reauzim prea curand.
Fin

Témoins gelés

2009-12-15T14:55:00.000-08:00

Amour incognito...mais pas pour longtemps

2009-12-15T13:50:00.000-08:00

Putin peste 24 de ore si o sa-mi iau zborul spre Paris.
Timpul se joaca cu nervii mei de prin septembrie incoace.Mi-a furat patru luni de zile fara sa-mi lase niciun ragaz.Patru luni in care am retrait idila noastra.Patru luni in care am concentrat clipele cele mai de pret din povestea noastra de doi.
Patru luni in care mi-ai imbalsamat patul cu trupul tau,fiinta-mi cu mireasma ta...
Patru luni in care fiecare dimineata imi daruia mierea buzelor tale doar sa ma trezesc.
Patru luni in care am deschis si am inchis usi in urma ta.
Si dupa patru luni ingenunchez la portile sufletului tau cerandu-mi iertare pentru greselile din viata mea de muritor...pentru clipele in care nu am putut fi alaturi de tine cand ai avut nevoie...pentru capriciile mele de copil rasfatat care au camuflat in parul tau fire albe.
Nu regret decat ca sarbatorile de iarna nu o sa mai aiba aroma ta...
Te iubesc.

Dor

2009-12-14T10:21:00.000-08:00

Poate ai aflat pînă acum că nu mai sînt. Înainte de a pleca în necunoscut voiam să-ţi vorbesc, să-mi deschid pentru ultima dată inima înaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasă, cînd poţi spune tot ce te doare, fără să te întrerupă nimeni.
Trebuie să-ţi mărturisesc din capul locului că mă simt vinovată faţă de tine, da ― vinovată... Îmi recunosc deschis greşeala care a făcut să ni se despartă drumurile pentru totdeauna. Dar nu vinovată fiindcă te-am înşelat, aşa cum ai crezut mereu, ci numai pentru că am nutrit nebunescul gînd de a te înşela.
Să nu-ţi închipui că încerc să mă dezvinovăţesc. La ce bun? În faţa veşniciei, omul leapădă masca minciunii şi ipocriziei şi simte nevoia unei purificări desăvîrşite, pe care nu ţi-o dă decît spovedania sinceră, deznădăjduită. E ceea ce se întîmplă cu mine, acum ― în pragul unei lumi necunoscute. Dar s-o iau de la început.
Nu, nu pot începe mai înainte de a-ţi spune încă o dată că te-am iubit, cum n-am iubit pe nimeni. Adică greşesc: cum să fac o comparaţie cînd nu te-am iubit decît pe tine?
Mereu mă osteneam să-ţi plac, să fiu aceea pe care o căutai şi, cu cît voiam mai mult, cu atît mi se părea că eram mai puţin. Ai să zîmbeşti cînd ţi-oi mărturisi că de cînd am fost a ta mă simţeam mai bună pînă şi cu mine însămi, şi aş spune că eram chiar geloasă pe propria mea persoană.
Tu ai rămas singura mea iubire şi, dacă aş fi trăit pînă la adînci bâtrîneţe, tot n-aş fi iubit a doua oară. Este aşa de neverosimilă şi de puţin omenească povestea acestei iubiri unice, încît oricui i-ar părea o născocire. Cînd am citit Manon Lescaut, om ridicat din umeri zîmbind sceptic, neconvinsă. E cu neputinţă, îmi spuneam, să iubeşti aşa de total, numai o singură dată în viaţă?
Destinul a vrut să-mi dea o lecţie aspră; m-a ales tocmai pe mine ca să confirm realitatea unei poveşti, s-o depăşesc chiar.
Nu mă plîng! O vreme am fost atît de fericită, încît socot că nu m-am achitat faţă de fericire cu preţul tuturor suferinţelor pe care le-am îndurat după aceea.
Iubirea e nesăţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără a-i cere nimic în schimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am rîvnit totul de la tine pentru că îţi dădusem totul. Oricum, ceva mai bun decîtmine nu puteam să-ţi dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam, de unde să ştiu că iubirea dintre două fiinţe nu e egală, că balanţa atîrnă cînd într-o parte, cînd într-alta după imponderabile de care arar ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atîrna în favoarea ta, lanţurile cu care mă încătuşai erau mai puternice decît ale mele. De ce te-am judecat luîndu-mă pemine drept unitate de măsură? Bărbatul, datorită se vede eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrînd rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează, măcar parţial, echilibrul. Pe cînd noi, femeile, cînd iubim, ne dăm integral mistuindu-ne în aşa fel încît nu ne rămîne decît umbra celor ce am fost. Iată de ce prăbuşirea noastră în lipsa coloanei vertebrale e aşa de catastrofală.
La fel s-a întîmplat şi cu mine. E greu, aproape imposibil, să-ţi înşir în ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu în neant. Nu-mi dau seama dacă acest rostogol a început atunci cînd tu, sătul de iubire, ai provocat ruptura sau cînd, chinuit de remuşcări, te-ai întors pocăit? Chestiunea n-are importanţă. E sigur că, înlăuntrul acestor două date, mi-a încolţit un gînd feroce de răzbunare. Nu te mira, ai citit bine: răzbunare. Şi încă ceva: trebuie să ştii că nici o răzbunare nu e mai cumplită ca aceea care izvorăşte din dragoste.
Ai să mă întrebi: de ce voiam să mă răzbun? Fiindcă mă părăsisei tocmai atunci cînd credeam mai mult în dragostea ta? Dar ai revenit mai copt, mai subjugat de mine, şi dovada cea mai bună e că-mi dădusei numele. Ah, Dorule! (Lasă-mă să-ţi spun aşa, e mult de cînd nu mi-a fost îngăduit să te chem astfel.) Ah, Dorule, e foarte firesc să judeci aşa. Te iubeam prea mult! Şi nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul. Nu, toate ne lăsăm duse de-o sensibilitate care nu cunoaşte măsura. Pe oricare femeie, în condiţii identice, dacă o părăseai vremelnic, ca s-o iei, după aceea, de nevastă, i s-ar fi închis rana, iar legătura s-ar fi dezvoltat cît se poate de normal. Numai cumine a fost altfel. Nu puteam accepta umilinţa unei părăsiri atît de jignitoare. Ei bine, mîndria mea, crunt strivită cu călcîiul, m-a împins să mă răzbun. Rana pe care mi-o deschisesei în piept nu se vindeca fără balsamul acelei blestemate răzbunări.
Niciodată n-o să-ţi dai seama cît am suferit de pe urma gestului tău necugetat, ce uragan mi-a pustiit sufletul, cît am fost de mutilată. Şi tocmai atunci, ca o încununare a deznădejdii, s-a ivit sarcina.
Dacă am suportat părăsirea cu toate chinurile provocate de ea, ruşinii acesteia cu grele repercursiuni sociale n-aş fi putut să-i supravieţuiesc. Mă hotărîsem încă de atunci să-mi ridic viaţa şi nu era decît o chestiune de zile ca să ajung la faptă, cînd ai reapărut. Crezi că aş fi primit vreodată să fiu soţia ta dacă n-ar fi fost sarcina? În ruptul capului,dragul meu! Aş fi putut contracta o căsătorie chiar în situaţia aceea dacă voiam. Ţi-am spus că am întîlnit din întîmplare pe tînărul acela cu care m-ai văzut vorbind în holul hotelului Palace. Şi pentru că am adus vorba de el, să-ţi povestesc cum l-am cunoscut. Nu l-am cunoscut atunci pentru prima dată aşa cum îţi spusesem, pentru a evita explicaţiile, ci cu doi ani înainte, într-o împrejurare destul de hazlie. Mă întorceam de la Predeal, cu alte trei colege (pe una din ele, Aurora, o cunoşti) unde făcusem o excursie de cîteva zile prin munţi pentru a ne recrea după obositoarele eforturi ale examenului de bacalaureat. Eram singure în compartiment cînd, la Sinaia, s-a urcat un tinerel în acelaşi vagon. Stătea pe culoar la fereastră şi fuma. O colegă mucalită ne-a propus să ne batem puţin joc de el dîndu-ne drept studente grecoaice venite să viziteze ţara. Puţin cam naiv el a crezut. Nu-ţi spun ce conversaţie s-a încins în limba lui Moliere pe care o vorbea destul de stîngaci, ce rîsete au fost, ce veselie! Credea tot ce-i pălăvrăgeam, dar nu-şi lua ochii de pe mine. Mi-a cerut adresa de la Athena, chiar mi-a făgăduit că vine acolo să mă vadă. Colegele mele să moară de rîs! gata, l-ai prins în laţ...! În Gara de Nord, cînd ne-am despărţit, mi-a sărutat de cîteva ori mîna. Era tare trist. Asta a fost absolut tot, adică un simplu şi inocent joc.
La Constanţa, cînd m-a revăzut, i-am spus că sînt logodită cu un român şi că plecăm în Grecia. Abia cînd ne-am întîlnit a treia oară a aflat adevărul, că nu eram nici grecoaică, nici logodită. De atunci mă aştepta ore întregi într-o bodegă din faţa casei, pîndind să ies în oraş ca să mă vadă şi să-mi vorbească. De cîte ori nu mi-a propus să ne căsătorim! M-ar fi luat, sînt sigură, chiar dacă i-aş fi mărturisit că sînt însărcinată. De ce să-ţi ascund: mă iubea tînărul şi nu era o partidă de dispreţuit. Dar, mai ales, m-ar fi salvat în acea împrejurare grea. N-am primit tot din cauza mîn-driei mele tiranice. Nu mi-aş fi iertat niciodată să intru în acea căsătorie cu o lipsă de prestigiu pe care viitorul soţ putea s-o exploateze mai tîrziu în favoarea sa. Preferam să rămîn nemăritată toată viaţa decît să... (urma ceva indescrifrabil). Chiar pe tine luîndu-te în condiţiile acestea, la fel îmi călcam mîndria. Pentru bunul motiv că eram silită să mă mărit cu un bărbat care nu se mai bucura de stimă în ochii mei. De aceea setea mea de răzbunare crescu mai aprig datorită acestei acceptări, ca să răbufnescă mai tîrziu cu o putere mult sporită.
Cred că şi vitrega soartă a uneltit ca să se întîmple aşa. Dacă îmi trăia copilul viaţa mea ar fi curs pe altă albie. El mi-ar fi polarizat gîndurile şi simţirea asupră-i şi m-aş fi destinat iubirii şi creşterii lui. Nu s-a întîmplat aşa. A trebuit să lepăd copilul ca să piară, probabil, orice piedică din drumul răzbunării.
Atunci l-am revăzut pe el, a patra oară, de astă dată nu datorită hazardului, ci din voinţa mea. I-am telefonat. Nu ştia că "grecoaica" se măritase între timp ― a aflat-o ceva mai tîrziu. Şi acum îmi făcea o curte discretă. Ori de cîte ori îl întîlneam, devenea stîngaci ca un adolescent. Mi-a plăcut purtarea şi constanţa sentimentului său care presupunea, oricum, o distincţie sufletească.
Ce raţiune aveau aceste întîlniri discrete? Ei bine, voiam să-l folosesc ca unealtă a răzbunării mele. Era omul cel mai indicat, pentru că ştiam cît sînge rău îţi făcea, cum îl urai şi te temeai de el.
Plănuiam aşadar, să mă despart de tine pentru a mă căsători cu el. Parcă vedeam aievea, cu ochii minţii, scena care avea să se desfăşoare: într-o seară, la cină, ai fi găsit numai un tacîm la masă. Întrebare: "Ce înseamnă asta? Tu nu mănînci?" Răspuns: "Eu iau masa în oraş". "Unde? Cu cine?" ... Şi aici, trăsnetul: "Cu viitorul meu soţ! Tînărul de la Constanţa! Nenişor!"
Cît doream, cît îmi trebuia revolta, deznădejdea, gelozia ta. Toate astea laolaltă...
Recunosc: era un plan absurd, ridicol, nebunesc. Auzi, să divorţezi pentru a te mărita cu cineva pe care nu-l iubeşti, numai de dragul unei răzbunări. Nu ştiu dacă femeile care înşală au avut vreodată un motiv mai puternic decît mine. Dar motivul nu interesează; important este numai gîndul că te stăpîneşte. Cînd la mine s-a pîrguit acest gînd, nimic n-a mai putut să mă împiedice de a-l pune în aplicare. Principalul se îndeplinise.
Văzînd încurajările mele, el îşi luă din nou îndrăzneala şi-mi vorbi. Mă îndema să divorţez, să devin soţia lui, să punem capăt acestei situaţii neclare. Îi strîngeam mîna încetişor: "Ei bine, voi fi a dumitale, ţi-o făgăduiesc, încă un bob zăbavă..."
Făgăduisem şi aşteptam ziua cea mare ca să te umilesc, ziua răzbunării mele smintite. Dar soarta vitregă, care m-a păscut din leagăn, vru altfel, şi planul se nărui ca un castel durat din cărţi de joc.
În ziua aceea mi-a propus o plimbare cu maşina pînă la pădurea Băneasa. Am refuzat scurt, era imposibil, nu numai pentru că putea să ne vadă cineva, ci pentru că nu-mi îngăduiam eu însămi aşa ceva. El stărui şi puse atîta căldură încît împotrivirea mea începu să se clatine. Poate tot n-aş fi primit pînă la urmă dacă ghinionul nu făcea să treacă o maşină. El o opri şi aşteptă să mă urc. În faţa faptului împlinit, n-am mai avut încotro.
Ceea ce a urmat, o ştii. Şoferul a luat-o razna cu 80 km pe oră şi în dreptul Arcului de Triumf, vrînd să ocolească o trăsură, făcu un viraj brusc. Din cauza şoselei stropite cu apă maşina derapă şi se izbi de un pom. Nu ştiu ce s-a mai întîmplat. M-am trezit în spital, uluită, îngrijorată. Nu-mi păsa de piciorul fracturat, nu mă dureau rănile! Mă înspăimîntam de tine, de Alexa, de scandal.
Cum îmi imaginasem despărţirea noastră şi cum avea să se petreacă în realitate! De unde socoteam că te voi copleşi de dispreţ, eu am fost cea dispreţuită şi a trebuit să părăsesc casa.
Nu m-ai întrebat ce s-a întîmplat, cea a fost între mine şi el. Erai prea mîndru. Ai tăcut tot timpul, te-ai retranşat în spatele unei tăceri îndărătnice şi mistuitoare. Poate aveai dreptate. La ce bun să mă întrebi cînd dinainte credeai că ştii răspunsul? Cînd te aşteptai că voi tăgădui sau voi confirma legătura mea adulteră, ceea ce pentru tine era totuna. Nici nu m-aş fi ostenit să mă apăr. Îmi dădeam seama că atunci nu m-ai fi crezut. Îţi mărturisesc însă acum cînd sînt sigură că mă crezi:
Ei bine, află că relaţiile mele cu el, nu numai pînă în ziua accidentului, dar chiar pînă în ziua nunţii, au fost din cele mai corecte. El n-a îndrăznit să mă sărute măcar şi nici mîndria mea nu i-ar fi îngăduit-o. Tot ceea ce mi-aş reproşa nu-i decît faptul că i-am acceptat curtea. Dar se putea altfel? Cum aş fi ajuns să-mi pun planul în aplicare?
După aceea a început prăbuşirea. Am căzut din ce în ce mai jos şi această cădere înceată a mers pas cu pas cu limpezirea procesului meu de conştiinţă. Într-un fel, aş putea afirma că limpezirea de care vorbesc, în loc să înlăture catastrofa, a provocat-o.
Abia după transcrierea divorţului, mi-am dat seama ce pierdusem, cît preţ aveai tu. E parcă un făcut să nu ne dăm seama de valoarea unei fiinţe sau a unui lucru decît după ce-l pierdem. Despărţirea mi-a deschis mintea asupra unui simţămînt de care nu mi-am dat niciodată seama că există cîtă vreme ai fostul soţul meu: că te iubeam.
Nu ridica din umeri; nu te mint, nu te-am minţit niciodată. Şi mai ales în clipele acestea. Te-am iubit şi te iubesc cu atît mai deznădăjduit, cu cît ştiu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu.
Ce s-a întîmplat cu mine, ce pînză mi s-a pus dinaintea ochilor încît n-am reuşit să te văd aşa cum erai în realitate? Cum de au trecut neobservate marile tale valenţe sufleteşti? Am închis într-adins pleoapele că să nu văd decît ceea ce voiam eu? Sau tu îmi arătai mai puţin decît trebuia? Nu ştiu, nu ştiu ce să mai cred.
Te-am socotit fluşturatic, rău şi josnic, pentru că m-ai părăsit absolut fără nici un motiv; un om fără trăire interioară, asemeni milioanelor de vieţuitoare ale pămîntului menite să înlesnească circulaţia materiei în natură ca, după despărţire, să-mi apari altul, în întregime altul, cu alt suflet, altă înfăţişare, chiar alt trup, de parcă te născusei a doua oară. Pînă şi micile tale defecte deveneau acum calităţi deosebite şi te iubeam şi pentru ele.
Cît erai de deosebit faţă de ceilalţi oameni cînd mi-ai dăruit casa care trebuia să fie a amîndurora. Cine ar fi făcut un gest atît de mărinimos pentru fosta lui soţie? Apoi, mai tîrziu, cînd l-ai scăpat pe el de rigorile legii cu preţul atîtor jertfe. Alexa mi-a destăinuit cum ţi-ai riscat situaţia pentru a-ţi respecta cuvîntul pe care mi-l dădusei.
Cîteodată această revărsare de generozitate mă revolta. Mai precis: mă durea. Găseam însă repede o consolare. Îmi spuneam: de ce face el toate astea? De ce nu mă ignorează ca pe o străină de care nu-l mai leagă nimic? Nu, nu-i sînt încă străină, el tot mă iubeşte. Dacă nu m-ar iubi, tot ceea ce ar face n-ar avea sens. Doamne, ce nevrednică eram de iubirea ta! Mă simţeam aşa de mică faţă de tine, mică şi neînsemnată ca o gînganie, iar conştiinţa acestei micimi îmi strecura în suflet o suferinţă dizolvantă.
Nu, Dor, n-ai să înţelegi niciodată ceea ce am trăit. Eram silită să stau alături de un bărbat pe care nu numai că nu-l iubeam, nu-l iubisem niciodată, dar ajunsesem să-l consider cauza nenorocirii mele, prin faptul că apăruse în viaţa mea. Bietul! În realitate n-avea nici o vină. Făcea tot ce-i stătea în putinţă să fiu mulţumită, era îndatoritor cu mine, mă copleşea de atenţii care ar fi măgulit pe orice altă femeie. Îi apreciam rece eforturile şi mă sileam să-l cruţ de suferinţe. Degeaba!
În cele din urmă a înţeles că tot pe tine te iubeam. Odată, într-o seară, mi-a spus-o. Bineînţeles, am tăcut şi asta a fost o confirmare pentru amîndoi. Ce era să facă? Mi-a mai spus: dacă vrei să-ţi refaci căminul, n-am dreptul să mă împotrivesc.
M-a mişcat, de ce aş minţi? Îmi părea rău, era bolnav, slăbise mult şi, căutînd o evadare, căzu în patima jocului. Într-adevăr, bărbaţii fac uneori gesturi admirabile, dar, pentru a-i aprecia, trebuia mai întîi să-i iubeşti, să simţi ceva pentru ei. Eu nu reuşeam să-i preţuiesc delicateţea sufletească decît rece, raţional, ceea ce era egal cu zero.
Da, este adevărat că în cei doi ani cît a durat această nouă căsnicie n-a fost zi în care gîndurile mele să nu fie în preajma ta, lîngă tine.

(Cum era să mă simtă departe cînd Mihaela trăia între lucrurile mele, în casa dragostei noastre? O parte ddn fiinţa mea sălăşluia în fiecare colţişor, eram prezent în fiecare bucată de grădină, teiul îi vorbea de mine şi peste tot plutea amintirea celor ce au fost)

Citeam articolele tale din ziare, îţi urmăream activitatea, des-cosînd pe Alexa dacă mai ştie ceva despre tine. Cînd n-aveam fapte noi, coboram în trecut ca să retrăiesc în ore lungi de reverie sărbătorile iubirii noastre. N-aveau să se mai întoarcă niciodată, ca zilele smulse din calendar.
Revedeam plecarea surprinzătoare la Constanţa, plecarea şi mai surprinzătoare la Constantinopol, frenetica noastră bucurie de viaţă cu rîsul ei nepotolit, vizita micuţei cinteze care ne-a făcut atîta bucurie ― şi, desprinsă de realitate, surîdeam trecutului. Parcă numai astea erau? Dar călătoria pe mare, cu ultimele clipe ale unor osîndiţi la moarte, dar Kala-Miche (dispariţia şi apariţia ta), dar espadon-grille, dar păsărelele din bazar, şi Journal d'Orient? Dar cîte altele toate!
Cînd am aflat că te-au numit profesor, m-a podidit un plîns sfîşietor. Nici acum nu-mi dau seama de ce am plîns atîta. De bucurie că ai ajuns atît de sus sau de durere că nu mai erai ăl meu? Poate şi de una şi de alta. Am înţeles, mi-o spunea toată fiinţa, că şi asta ai făcut-o pentrumine . Ştiai cît de mult doream să ajungi profesor universitar. Şi cum te-am jignit în seara aceea, cînd după conferinţa lui Tîrnoveanu îţi spusesem, în glumă, că şi tu ai fi ajuns profesor ca el, dar că nu... voiai. Iată, ajunsesei. Mi-ai dovedit că erai capabil să ajungi.
Doamne, cîte lacrimi am vărsat în ziua aceea. De cînd sînt n-am plîns atîta. Iar seara mă aflam în faţa unei hotărîri nestrămutate. M-am îmbrăcat în pripă şi am fugit la tine. Nu ştiu ce voiam să fac: să te felicit, să-ţi cad la picioare rugîndu-te să mă ierţi, sau numai să te văd şi să mă întorc împăcată cu mine. Îmi trebuiai în clipele acelea aşa de covîrşitor, încît mîndria, despotica mea mîndrie, rămînea mută, nu mai avea un cuvînt de spus. Nu-mi păsa orice s-ar fi întîmplat, mi-era indiferent tot ce ai fi crezut despremine. N-aveai decît să mă respingi, îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape şi să-ţi sorb aerul. Atît!
Dacă te găseam aş fi ieşit din groaznicul tunel în care orbecăiam, paşii mei apucau poate pe alt drum. Dar nu erai acasă. Am sunat zadarnic o jumătate de oră. Ca şi cînd părea de neînchipuit şi ireparabil să lipseşti în ceasul acela, m-a invadat o descurajare vecină cu moartea. Picioarele mi s-au muiat din genunchi şi m-am sprijinit de gardul curţii să nu cad. M-a cuprins atunci o sete nebună de a muri. M-am culcat jos pe caldarîmul rece, cu o voluptate smintită ca să sfîrşesc acolo, pe unde treceam atît de fericita altădată, ca să mă găseşti fără suflare cînd te vei întoarce din oraş. Aveam credinţa nestrămutată că poţi să-ţi ridici viaţa şi fără ajutorul unei arme, ci numai cu voinţa de a muri. Poate că reuşeam pînă la urmă dacă nu mă descoperea o bătrînă. S-a aplecat asupra mea, m-a ridicat de jos, crezîndu-mă leşinată. Un bărbat, caretrecea pe trotuar i-a venit în ajutor. Amîndoi m-au urcat într-o maşină şi aşa m-am pomenit acasă. A doua zi, n-am mai avut curajul să revin, şi nici în zilele următoare, niciodată...! Cu toate astea cînd ai ţinut lecţia de deschidere, la universitate, m-am furişat printre auditori, pînă în fundul sălii, ca să nu mă vezi, şi te-am ascultat de acolo. Cînd vorbeai mi se părea că nu mai eşti tu. Mă minunam cum de poţi vorbi aşa de limpede şi fluent în faţa unui auditor atît de numeros... La început mi-a fost teamă să nu-ţi pierzi şirul şi odată, cînd ai făcut o pauză lungă, am îngheţat de spaimă. Credeam că m-ai zărit şi de aceea te-ai încurcat. Nu ştiam cum să mă strîng, să mă fac mică, mică de tot, să pier ca un fulg de păpădie. În fine, a trecut şi asta. Fără' să vreau am surprins o frîntură din conversaţie: două studente din faţa mea vorbeau despre tine. Una spunea: "Ce dascăl simpatic, seamănă leit cu Garry Cooper. O fi căsătorit?" Cealaltă a răspuns: "Nu ştiu, parcă n-aş vrea să fie. Tare-mi place ca bărbat". Mi-a trecut o sabie rece prin inimă. Cum le-aş fi strigat că eu sînt soţia ta sau că măcar am fost şi numai pe mine mă iubeşti. Ah, ce mult uram pe femeile dinaintea mea (mai ales pe poloneza aceea zănatică) pentru ceea ce-mi furaseră din trecutul tău, precum şi pe cele dupămine care se vor desfăta în intimitatea ta, domeniu altădată al meu.
Ceva mai tîrziu, cînd s-a întîmplat năpasta cu banii aceia luaţi de el şi am venit la minister să-l scap de rigorile legii, ce frumos şi mîndru mi-ai apărut! Mi-am dat seama că niciodată n-o să mai cobori pînă lamine, că nădejdea într-o întoarcere e o nebunie curată. Am vrut atunci să te îmbrăţişez cu de-a sila, aşa cum făcuseşi şi tu cu mine odinioară, pe scara mansardei, ca să mă aleg măcar cu atîta, să-mi potolesc gura arsă. Ce slabă m-am arătat! Mi s-a tăiat dintr-o dată curajul şi m-am pomenit că-ţi aranjez cravata. Tot era ceva. Stăteai aşa de aproape, încît ţi-am respirat aerul!...

(Aveam, aşadar, dreptate, cînd mi se păruse ca şi cu Mihaela s-a petrecut acelaşi lucru.)

O, Dorule, încă de la începutul legăturii noastre erai sigur că te iubesc. E adevărat, te-am iubit şi atunci mult. Dar iubirea la care răspunzi nu e decît jumătate iubire. Chiar mai puţin decît atît. Dacă te sărutam o dată, îmi întorceai zece sărutări la loc şi nu eram lacomă după ele pentru că mi le dădeai din belşug. Acum, acum să mă fi lăsat să te sărut, cînd nu mai era cu putinţă. Ai fi ştiut ce înseamnă o sărutare. Şi aş fi ştiut, bineînţeles, şi eu. Sufeream de rău de tine, înţelegi? Întrebuinţez acest cuvînt fiindcă nu găsesc altul mai potrivit. E ceva care aduce cu o sfîşietoare nostalgie, dar e mai mult decît nostalgie. Acest rău de dragoste mă măcina încetul cu încetul, îmi răvăşea fiinţa, îmi lua minţile. Umblam pe străzi năucă, buimacă, ca să consum energia care mă apăsa, sau scriam frenetic ceasuri întregi, acoperind zeci de coaie, strigîndu-ţi dorul meu mistuitor, setea mea de tine, aşa cum făceai şi tu la începutul dragostei noastre.
Cit aş fi dorit să ai o nevoie ca să te pot ajuta cu ceva. Ce spun ― nevoie? Voiam să te îmbolnăveşti grav de tot ca să te' îngrijesc zi şi noapte, să nu mă dezlipesc de căpătîiui tău, să te fac bine cu dragostea mea. Sau să omori pe cineva, să te închidă, iar eu să stau cu tine în celulă ani de-a rîndul, izolaţi de-lume, veşnic numai noi doi, tu singur şi eu, ca în poezia bardului de la Mirceşti.
Mă băteau şi alte gînduri la fel de absurde şi chiar stupide. Pentru dramul de voluptate ce-mi aduceau, înduram chinuri cu carul. Dar nu mă dezbăram de ele, cum fac morfinomanii care se afundă tot mai adînc în viciu. Cînd nu te poţi înfrîna înseamnă că ai pierdut cîrma şi pluteşti la întîmplare, în voia valurilor. Nu mai eram stăpînă pemine şi aş fi îndurat poate încă mult timp viaţa asta de sclavă a ta, dacă... dacă nu-mi dădeai lovitura de graţie.
...În ziua aceea mă dusesem la soră-mea, să iau un model de dantelă pe care mi-l făgăduise. Ştiam că n-o găsesc acasă, totuşi am plecat. Pe masa ei de lucru, un carton alb, îmi atrase atenţia. Ce-i asta? L-am luat în mînă, l-am desfăcut. O invitaţie-la nuntă, la nunta ta cu Cici.
Am simţit cum m-a spintecat o durere groaznică, parcă mi-a plesnit fiinţa în milioane de bucăţi. Camera a început să fugă de sub picioarele mele şi m-am prăbuşit pe jos, fără cunoştinţă. Cînd s-a întors Alexa, nu-mi venisem încă în fire. Îngrijorată, m-a luat în braţe, m-a scuturat, mi-a dat ceva de băut. "Ce ai, ce s-a întîmplat?"
"Nu ştiu, mi-a venit o ameţeală mare". Ce-aş fi putut să-i spun? Voia să cheme un medic. Am oprit-o. La ce bun? Toţi doctorii de pe lume nu sînt în stare să mă vindece. Mi-a dat modelul (ce-mi mai trebuia?) şi am plecat. Mergeam pe stradă descompusă, clătinîndu-mă ca un om beat. Cînd puneam piciorul pe trotuar, mi se părea ciudat că nu se scufundă pămîntul cu mine. Eram frîntă de oboseală, deşi nu făcusem nici o sută de paşi şi singură... singură... Toată lumea mă părăsise: şi tu, şi el, şi Alexa, toţi. Poate şi eu plecasem dinmine. Aş fi vrut să mă odihnesc, să mă aşez jos, pe bordura trotuarului, dar continuam să merg; prinsesem de veste că mă urmărea cineva din spate. Ce cruntă ironie! În starea în care mă aflam numai de-o aventură nu-mi ardea. Bărbatul mă ajunse, se apropie demine . Fără să vreau am ridicat privirea şi, în aceeaşi clipă, am tresărit de spaimă. Semăna aşa de mult cu tine, încît în primul moment am crezut că eşti chiar tu. Avea trăsăturile tale, ochii, nasul, chiar aerul tău. Poate exageram, fiindcă eram plină de tine, totuşi asemănarea părea de necrezut. N-am aşteptat decît să-mi spună două vorbe ca să mă agăţ de braţul lui, ca cea din urmă prostituată. Ce proces s-a petrecut fulgerător în conştiinţa mea, ca să mă arunc orbeşte în aventura aceea vulgară? Femeile învinse de viaţă au uneori o sete nebună de a cădea tot mai jos, chiar simt o voluptate de a-şi distruge ce a mai rămas curat în ele. Nu ştiu dacă acesta era cazul meu ori dacă faptul că semăna cu tine părea să fie o justificare a gestului. Oricum, voiam să gust voluptatea propriei mele decăderi.
Aveam nevoie de aer, de libertate, de zgomot, de muzică, de orice, pentru că îmi era groază să rămîn numai cu mine.
Nu ţi-aş fi povestit această întîmplare, dacă de la început nu-mi impuneam linia unei sincerităţi nude. Admiţînd că aş fi ascuns-o, s-ar fi schimbat ceva din destinul meu?
Am intrat amîndoi într-un local, primul ieşit în drum. Puţin îmi păsa unde mă duc. Chiar m-aş fi bucurat dacă mă recunoştea cineva. Da, să se ducă vestea că sînt o desfrînată! Din păcate nu erau decît figuri necunoscute. Ne-am aşezat la o masă unul lîngă celălalt. El a început, exuberant, o conversaţie simplistă, fără nivel, debitînd lucruri nesărate. Glasul lui nu semăna cu al tău. Era răguşit, avea un timbru aspru, strident. Nu puteam să-l aud, îmi zgîrîia urechile. I-am spus:
"Taci! Lasă-mă doar să te privesc".
El rîse vulgar, zgomotos:
"Ei drăcie! N-o să stăm muţi!"
"Te rog mult!"
Mă privi lung, nedumerit de insistenţa mea, apoi ridică din umeri:
"Eşti ciudată, ma parole!"
În clipa aceea, orchestra execută L'invitation à la valse. N-am recunoscut bucata chiar de la primele măsuri într-atît îmi păru de neaşteptat s-o aud în acea împrejurare. Nu mă înşelam însă. Era aceeaşi melodie pe care o auzisem la cea dintîi întîlnire a noastră, acolo sus, la mansardă, după miezul nopţii, strînşi unul lîngă celălalt, cu mîinile împreunate, plutind în extazul pe care îl dă iubirea. Totul s-a şters din jurul meu, n-am mai văzut pe nimeni, şi-n obscuritatea aceea se ivi dinaintea ochilor un ecran luminos, pe care se proiectau scene din poemul pe care îl trăisem noi doi. Urmăream filmul nostru de dragoste cu inima strînsă, uitînd unde mă aflam. Nu ştiu ce mă durea, muzica sau dragostea? Parcă o mînă duşmancă îmi spintecase pieptul ca să-mi smulgă de acolo inima, cu fibrele tremurinde. Şi pe aceste fibre treceau, nemilos, arcuşurile viorilor... Plîngeam cu toată fiinţa... Tot ce rămăsese viu înmine plîngea angrenat într-o dezlănţuire ce nu mai putea fi stăvilită. Şi, ciudăţenie, plînsul acesta îmi făcea aşa de bine! Găsisem un sîmbure de fericire chiar în lacrimi.
Cînd a tăcut orchestra, s-a destrămat şi vraja care mă smulsese din realitate. Revenindu-mi luciditatea, m-am îngrozit de aventura în care mă angajasem. Atunci s-a întîmplat ceva uluitor: mi s-a părut că masa noastră a luat foc, că localul în care mă aflam se aprinsese din toate părţile. Poate era o simplă iluzie, dar mi-aduc aminte că am simţit în nări mirosul de fum. Am ţîşnit pe uşă ţipînd de spaimă. Nici acum cînd îţi scriu nu-mi dau seama ce-a fost asta. Poate făceam primul pas în nebunie sau... (urmează cîteva rînduri şterse atît de violent, încît hîrtia fusese ruptă.)
Se sfîrşise cu mine! Cît timp erai singur, aveam credinţa că nu m-ai uitat, că mai ţii la mine, cu tot răul pe care ţi l-am făcut; că amintirile noastre dragi încă stăruiesc în tine, cu mireasma lor atenuată de timp, totuşi destul de vii. Pentrumine acest gînd constituia o mîngîiere, un sprijin, o speranţă. N-aş putea spune că mă gîndeam la o împăcare. Ar fi fost lipsit de sens să mi-o mărturisesc deschis chiar mie însămi. Dar în adîncul sufletului, spun drept, tot nădăjduiam.
Şi acum căzuse şi asta! Erai de aici înainte al alteia. Şi cine îndrăznise să mi te răpească? Cici! Tocmai ea, buna şi nepreţuita mea prietenă!
Dacă nu cunoşti sufletul femeiesc, n-o să înţelegi niciodată năpraznica mea durere. Aş fi suportat să te însori cu toate femeile din ţară, de pe glob, din întreg sistemul solar, afară de una singură: de Cici! Aş fi îndurat orice nenorocire ce s-ar fi abătut pe capul meu, oricît de cruntă, afară de căsătoria ta cu Cici. Asta m-a doborît! A trecut dincolo de capacitatea mea de a suferi. Pentru că m-a lovit tocmai în partea cea mai vulnerabilă a sensibilităţii: în mîndria mea. Am încercat să-mi adun gîndurile răscolite de grozăvia acestei năpaste. Cu neputinţă! Cu neputinţă!!!
Ştiu că n-ai luat-o să te răzbuni pe mine şi să mă nimiceşti. Eşti prea mare şi bun ca să-mi vrei într-atît răul. Şi apoi de ce m-ai ajutat şi te-ai jertfit pentru mine? De ce mi-ai dat necontenit atîtea dovezi de dragoste?
Mă gîndeam-cu spaimă că s-ar putea să vă întîlnesc undeva, pe stradă, la teatru sau la cinema. Unul lîngă altul, sorbindu-vă din ochi, conversînd intim; ea rezemîndu-se tandră de braţul tău, aşa cum făceam şi eu adesea. Mă cutremuram toată şi gemeam de durere.
Am vrut să fug de voi, şi gîndul acesta m-a stăpînit un timp. Să plec undeva departe, în alt colţ de pământ, în străinătate, oriunde! Să vînd tot şi să plec. Să încep acolo o nouă viaţă cu alţi oameni, alt decor, chiar alt aer. "Une autre vie! Une autre vie!" cum striga odinioară M-me de Stael, fără să fi fost în pielea mea. N-am putut. Prea tîrziu! Mă simţeam legată de casă, încătuşată de pămînt şi obosită, obosită, obosită... Aveam nevoie de odihnă multă şi lungă, să nu se mai sfîrşească. O odihnă pe care nu ţi-o dă altcineva decît moartea. Căci de atîtea ori viaţa e mult mai grtd decît moartea.
O nouă dragoste poate m-ar fi salvat, ştiu eu? O dragoste coup de foudre, ca aceea dintre Romeo şi Julieta. De ce n-a venit?
De ce am fost sortită să am o singură dragoste şi aceea atît de tragică?
Plec mutilată de pe lumea asta, înfrîntă definitiv. Nu ştiu, dar unii oameni sînt sortiţi să ispăşească greu o greşeală. Eu sînt dintre aceia. Nu mă plîng! Dealtfel, nici nu mai am lacrimi.
Odată, sînt mulţi ani de-atunci, o ţărancă octogenară mi-a spus: domnişoară frumoasă, să te păzească Dumnezeu şi Maica Precista de dragostea neagră. La vîrsta aceea n-am înţeles despre ce era vorba. Acuma ştiu prea bine. Invitaţia ta la vals n-a fost decît actul de naştere al acelei iubiri negre care sfîrşeşte cu moarte. Sînt sigură că nu te-ai aşteptat la un asemenea deznodămînt, dar tot pe atît de adevărat că nici nu l-ai putut împiedica.
Rămîi cu bine, dragul meu! Iartă-mă dacă aceste rînduri iţi vor tulbura clipele de beatitudine cu... (scrisese probabil Cici dar s-a răzgândit şi a şters durerosul nume). N-am avut încotro. Dacă nu scriam scrisoarea de faţă, n-aş fi putut să mor. Nu-i nimic. Ai să mă uiţi repede şi după aceea îţi vor rămîne de trăit încă ani mulţi şi fericiţi. În plus îţi las şi partea mea de fericire de care destinul m-a lipsit.
Încă o dată rămîi cu bine, Dor! Te sărut aievea, cum te sărutam odinioară de zeci de ori, încît îmi spuneai copleşit: "Nebuno lasă-mă, mă înăbuşi.'" ― şi eu tot mai mult voiam să te înăbuş. De ce nu te-am omorît atunci? De ce n-am murit împreună?

Aimée a ta.

Parfums d'hiver...

2009-12-05T08:04:00.000-08:00

Zilele trecute m-a vizitat un fulg.N-a avut prea mult timp la dispozitie sa-mi vorbeasca...pamantul l-a inghitit mult prea repede.Acum stau in culcusul meu de langa calorifer,imi indrept uneori ochii spre geam si mai astept inca un fulg.Sau poate mai multi...sau poate o ninsoare.Si nu sunt singura care face asta.
Odata pe an,fiecare dintre noi asteptam fulgii cu sufletul la gura.Parfumam aerul cu mireasma de ninsoare.Ne dam imaginatia cu sania.Ne umplem ghetutele cu vargute.Trimitem scrisori semnate anonime la Polul Nord.Ne impodobim casa cu brad si vascul il legam cu un sarut de tocul usii.
Vin sarbatorile!
E vremea cand adunam intr-un saculet firmiturile de dragoste si de bunatate din tot anul si le oferim celor dragi.E vremea cand ne spalam pe dinti cu zambete.E vremea cand ne clatim ochii cu lacrimi de bucurie.E vremea cand ne dregem vocea cu un colind sau cu o uratura.E vremea cand ne umplem inimile cu daruri si tolba cu nuci si colaci.
Si vremea e din ce in ce mai frumoasa cand ninge cu prieteni care-ti zambesc fara sa le-o ceri,care iti canta Oaia mica vrea sa sara...!,care iti dau sfaturi si te calauzesc atunci cand ai nevoie,care dau gandurilor tale culoarea Parisului si te trimit intr-un loc cu pisici si verdeata.

Si acesta e ultimul meu post din anul 2009...Ne vedem in Paris,stimati cititori,bloggeri,anonimi si homofobi!

Rimes foudroyantes

2009-12-03T12:15:00.000-08:00

Si dintr-un inger ce am fost...tu aripile mi le-ai lepadat
Si dintr-o pata ce am fost...intr-o paleta de culori m-ai aruncat
Si din privirea ce-o aveam...tot gandul negru tu l-ai alungat
Si pentru pasii ce-i faceam...un sens si-un scop,iubire,tu,le-ai dat.

Dossier "méduse"

2009-11-24T02:02:00.000-08:00

Dragii mei/Dragele mele,v-am promis de curand un post legat de marele mister al meduzei.
Ei bine,the time has come.
Traim vremuri grele...Basescu e inca pe buzele si pe buletinele de vot ale tuturor,nivelul de trai e din ce in ce mai scazut,puterea de cumparare e si ea vai de capu'ei,mass-media s-a otvizat de tot si Romania e in suferinta.
Ce ne-a mai ramas?Valorile umane inestimabile.
Unde le gasim?
In adancuri.Si sunt "uite asaaaa de maaari"!Cum se numesc ele?Cum va dati singuri seama,sunt meduzele!
Pentru cei ce nu cuvanta in limbaj de blog sau stituita franco-germana...sa stiti ca tot ce zic eu aici e metaforic.E un pamflet,dar nu trebuie tratat ca atare!Adica feriti-va copiii de meduze!
Sa revenim.
Sa analizam imaginea din Dictionnaire visuel de mai sus.
La capitolul Morphologie,meduzele sunt destul de limitate.Substantivul si adjectivul reprezinta baza morfologica a acestora,iar atunci cand vine vorba de verb au loc mari inadvertente si dezacorduri precum "E niste ierburi care..."Onomatopeele sunt deasemenea un mod extrem de eficient al nivelului extrem de ridicat al iq-ului meduzelor.Singurul...de fapt.
Sa analizam acum in amanunt imaginea:
Ombrelle: imitatie de bob frantuzesc in nuante inchise care sa inaspreasca trasaturile si sa puna in evidenta ridurile de origine spaniola pentru ca..."La noi,in Spania,ne faceam niste riduri uite asa de mari numai sa trecem un examen!"Mai poate fi,in unele cazuri si o gluga paroasa care apara meduzele de ploaie.
Corpuscule sensoriel:cercei dores in forma de pisica.Aici nu avem ce obiecta.Doar ca...la intrebarea De unde i-ai luat?Meduza raspunde: "Aaaa...Nu eu i-am luat,prietenul meu din Spania mi i-a luat,fata!"
Epaulette du manubrium: Un anumit tip de ochelari,prin intermediul carora meduzele vor sa isi camufleaza iq-ul.De obicei,acesti ochelari reprezinta o caracteristica a anumitor triburi.(vezi Denifer in Guineea de Mijloc,Franspa)
Extremite de manubrium:Cizme "burlan" recomandate tipelor cu picioare lungi ca ale Monicai Gabor.Meduzele le poarta pentru a face impresie si pentru a-si lasa amprenta peste tot pe unde trec.
In ceea ce priveste l'Anatomie interne,meduzele sunt extrem de goale.Interiorul este pentru ele ceva extrem de superflu,pe cand exteriorul este esenta!
Mi-am terminat pledoaria.
Imi cer scuze celor care vor citi si nu sunt destul de bine informati asupra situatiei meduzelor in STIT 3-franceza.Ati pierdut multe lectii de viata si de prostie,dragii mei!

Le theatre respire jeunesse...

2009-11-21T07:07:00.000-08:00

Am onoarea de a fi inconjurata de oameni iubitori de frumos si de arta.Si uite asa am mers noi in gasca la TNO sa vizionam piesa Cantarea cantarilor,a caror protagonisti au fost interpretati de Ilinca Marche si Filip Ristovski.
Reprezentatia a fost fenomenala,atmosfera inaltatoare si finalul trist,dar sublim.
Publicul,din cate am vazut eu,era format in general de persoane mai inaintate in varsta,de noi(aia tineri si nebuni de la STIT),dar si de cate un inocent copil de 10 ani max.
Inca o data mi s-a demonstrat ca adevarata arta salasluieste in intimitatea obscura a unei sali de spectacol...Inca o data imi exprim respectul si admiratia ce o am fata de toti cei care trudesc si isi indreapta pasii in viata sub pecetea teatrului.
Aceeasi parere o am si fata de pictori,sculptori,scriitori,cantareti s.a.m.d...insa teatrul e insasi viata.Respiri viata si respiri tinerete cand spui teatru.Simti suflul si replicile protagonistilor invadandu-ti venele.Tresaririle lor sunt si tresaririle inimii tale si strigatele lor sunt strigate mute in corzile tale vocale.
Inevitabil,respiri emotia publicului care bate in tandem cu tine la usile sufletelor de actori.Timpul isi ia zborul din lacasul acela cu minuni teatrale si uiti de tine si de realitatea din exterior.Uiti ca afara te asteapta acelasi Bucuresti rece si incetosat,aceleasi chipuri care cersesc la colt de strada,acelasi decor de toamna tarzie din capitala...Uiti de afara si iti amintesti de inauntru unde descoperi fiicele Ierusalimului si Libanul.Te lasi coplesit de"love in the dunes"...cam asta iti propune regizorul piesei acesteia.
Ca sfat prietenesc,nu ezitati sa mergeti sa vizionati piesa asta...si nu numai.Orice alta piesa poate fi oaza voastra de fericire pentru o ora sau doua in salile de spectacol ale Teatrului National Bucuresti.Trebuie numai sa aveti curajul sa spuneti NU! trendului bovino-ovin de a mall-ui.

L'epoque ou tu as"neh na na na"

2009-11-19T01:12:00.000-08:00

Tu ce ai vrea sa fii intr-o buna zi?
Eu as vrea sa fiu o epoca...un trend.Ma gandeam in special la vremurile acelea cand era in voga fusta mini in combinatie cu funky hair style;))Da...anii '70-'80...Ce vremuri!
Nu stiu de ce,dar am impresia ca atunci eram mult mai inocenti,mai curati,poate chiar mai naivi insa ne bucuram mult mai mult de tot ce ne oferea viata.
Barbatii priveau cu alti ochi curbele unei femei,femeile nu mai tanjeau atat de mult la proprietatile barbatilor si la conturile lor.Muzica era...mult mai expresiva si ADEVARATA.
Facultatea era si ea...un lux bine meritat in care te puteai lafai fericit.Erau chefurile acelea de care imi povesteau nebunele din familia mea(nana si Doina)...era viata de camin veritabila.Erau atat de multe.Era Barry White.
Dar eu nu eram...eram probabil un embrion ratacit printr-o alta galaxie.Un embrion care mieuna in alt univers.
Tu ce ai fost?Ce ai vrea sa fii?

Dieu a dit: que la lumiere soit! et Chuck Norris répondit : On dit s'il vous plait

2009-11-18T12:32:00.000-08:00

Cand ma gandesc la paranormal imi vin in minte Objets non-Identifiables sau Triunghiul Bermudelor insa de azi incolo o sa-mi vina in minte si etajul 2,catedra de Limba Franceza,Universitatea Bucuresti...
Ora tarzie,studente dornice de studiu si traduceri de BD.,profa Pam-Pam(prietenii stiu de ce)...liniste...in surdina se aud doar meduzele cum pasc.
Destul cu descrierea decorului.Ne-am pus noi stiteritzele sa traducem Crezul din franceza in romana...am avut diverse variante de traducere...ne-am inchinat si am tot blagoslovit minute intregi pana cand...intr-un moment de concentrare maxima si de integrare in absolutul religio-mitic al traducerii Boom! Se ia lumina.Lucire de bec-nici aici,nici aici.Ne-am pastrat calmul,am actionat matur si responsabil si am zbughit-o buluc afara din incapere in cautarea luminitei de la capatul tunelului...
Si ce sa vezi?(O meduza uite atat de maaaare!!-alt scenariu)
Sala in care se tinea cursul nostru era singura din facultate inghitita de intuneric.
Explicatii ?
1.Fie suntem noi pacatoase
2.Fie lu' Nea Dieu al frantzuz nu i-a placut traducerea noastra
3.Fie acesta e blestemul meduzei(despre care o sa va povestesc intr-o editie viitoare)
4.Fie...cum imi spunea un inginer "S-a ars o siguranta care asigura alimentarea la curent electric a acelui panou..."
Un lucru e sigur...Nimic nu e sigur la Universitatea Bucuresti.

Bonne anniversaire,Seth!

2009-11-16T01:36:00.000-08:00

"Ami, je reviendrai souvent
Rattacher, vers le soir, ma barque à ton rivage."

Prieteniile sunt o specie de relatie pe cale de disparitie...chiar si dupa 4 luni de ratacire,prieteniile revin pe calea cea buna.
Dimineata de noiembrie pe balcon la etajul 10...colt indepartat al Bucurestiului.Ce am facut aseara?Oi fi ingenunchiat iar in fata wc-ului din cauze pur necunoscute si alcoolice?Hmmm...din ce nu-mi amintesc...nu.O migrena vaga imi da tarcoale dar o tratez cu o cafea fierbinte.
In spate,in camera se aud voci.Mereu aceleasi voci calde si prietenoase care o sa ma bantuie pentru mult mai mult timp decat credeam.O voce da cu aspiratorul,alta spala vase si pahare si a treia cred ca incearca sa mai puna ceva in ordine pe undeva.Nimic n-ar mai fi la fel fara vocile acestea.Oriunde as pleca o sa le iau cu mine...Ce n-as da sa aud voci mereu!

Se mefier de la mefiance...

2009-11-14T04:10:00.000-08:00

Neincrederea...se poate manifesta sub diverse forme in diverse situatii si cred ca zodia pesti e predispusa la asa ceva.
Look-ul,inteligenta,capacitatea de a seduce si de a fi iubit,absolvirea unei facultati,admiterea la un master peste hotare,o familie fericita si un viitor stabil...toate aduc dupa ele un strop de neincredere la un moment dat.
De ce?Mi-ar placea sa gasesc cauza si sa o elimin.Gandim prea mult?Ne analizam prea aspru sau nu suntem destul de incurajati de cei din jur?Suntem oare prea realisti?
Nu se stie.
Oricum azi e o alta zi sub semnul neincrederii.
Zi posomorata de noiembrie cand ar trebui sa ma delectez cu activitati de weekend impreuna cu cineva drag.Instead...imi storc creierii cu tot ce tine de facultate si imi maltratez optimismul cu ganduri negre.
Le manque de toi me rend fou.

Un nouveau depart...

2009-11-10T00:24:00.000-08:00

Iata-ma-s inapoi in capitala si pe blog dupa o lunga pauza bine meritata...Pe unde am umblat?Undeva prin Moldova mea draga...
De data asta,mai mult ca niciodata imi doream sa ajung acasa sa-mi petrec timpul alaturi de familia mea...Din nefericire,mama si tata nu au fost prezenti...Chiar le-am simtit lipsa.Si acum ca se apropie sarbatorile si incep sa devin melancolica si sa ma gandesc la cadourile de la bunica si bunicu(Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!)...la portocalele de Mos Nicolae pe care le primeam de la taticu...sau la aranjamentele de Craciun pe care le agata mamica oriunde putea prin casa si la mirosul de brad...mi se face dor.
Sunt insa norocoasa ca in cateva saptamani o sa aterizez in Paris si o sa-i pot imbratisa...timp de o luna.:)
Intre timp...am doua pseudo-mame,un pseudo-frate si un pseudo-tata:nana Camy,Doina,Ion cel mic si Nelu.:)10 zile cu ei m-au alimentat cu energie pozitiva si optimism...si cu multe multe merinde;)) pentru o lunga perioada de timp.Nu de alta,dar trebuie sa fac fata capitalei si gripei porcine.
Ce am mai facut in sejurul meu in provincie?Pai...am strans frunzele toamnei de prin curte si am avut grija si de trandafirii lu'mamica...am rezolvat probleme la matematica,am invatat geografia de cl a 5 a...
In plus,am revenit la vechiul meu statut de om cu principii solide si la monogamie.
Totul de dragul unui nou inceput!

Attente...

2009-11-03T21:55:00.000-08:00

"Ceva intre noi s-a rupt"

2009-10-30T08:07:00.000-07:00

Draga Cintia,

Am tot sperat si am asteptat dar nu mai pot sa tac: am ceva de zis.
Ti-am fost mereu alaturi. M-am straduit sa fiu flexibil. Te-am sustinut cum am putut mai bine. Dar vezi tu…

De la un timp, parca ceva intre noi... s-a rupt. Ma simt descurajat. Si fara forta cand vad cazand noi si noi fire de par. Te rog sa faci ceva.
Acum ai parul destul de lung. Sunt incantat! Dar sa tratam problema serios! Uite... s-a intamplat ca zilele trecute sa ma odihnesc putin pe pat, cand m-am trezit pe cap cu o revista. M-a prins destul de tare un articol despre Vichy - Dercos Aminexil® Combleur.
Presiunea m-a facut sa invat cateva randuri pe dinafara si acum mai mult citez: o combinatie de Aminexil si Pro-Keratine in primul spray tratament anticadere si antirupere par. Functioneaza si preventiv, si ca tratament: caderea parului e franata si firul e mai rezistent.>> citeste mai mult

Acum, ca ti-am spus ce strangere aveam, m-am relaxat. Depinde doar de tine. Eu o sa ma culc putin pe noptiera, dar discuta tu cu medicul dermatolog pe www.aminexil.ro ... el stie mai bine.

Al tau mereu loial,
Elasticul de par.

Meet me halfway...

2009-10-25T22:53:00.000-07:00

In ziua de astazi am observat ca termenii femeie si barbat au fost inlocuiti de feministe si misogini...Toata lumea,indiferent de sex,lupta pentru acea egalitate de sanse utopica care suna nemaipomenit de bine insa nu suntem siguri de ceea ce presupune.Chiar ma gandeam...Cum ar fi ca femeia sa fie egala barbatului in orice situatie,din orice punct de vedere?Am fi totusi o societate de cretini daca am accepta asa ceva...dupa umila mea parere.
Cum am putea neglija faptul ca femeia e biologic,psihologic si n x logic diferita barbatului?Insa a fi diferit nu implica a fi mai prejos.Fiecare e bun la ceva:si femeia si barbatul.Ambele categorii au meseriile predilecte conformatiei lor fizice si spirituale.Fiecare are un anumit mod de viata.Femeile consuma cosmetice,barbatii bere.Femeile isi cumpara epilatoare,barbatii aparate de ras...si lista continua.
Si cam asa functioneaza sistemul nostru social divizat in 2.Femei si barbati peste tot.De la general la particular totul se divide cu 2.
Avand in vedere ca aspectele generale sunt legate de politica,economie si alte subiecte aride pentru bloggeri o sa ma opresc la un anumit aspect particular...cel al corasonului.
Corasonul...inima...relatia...viata in doi.Ce face femeia si ce face barbatul?Ce ar trebui sa faca amandoi?Exista oare si intr-o relatie feministe si misogini si egalitate de sanse?
Dupa calculele mele...nu.E cam greu sa imparti "sarcinile"unei relatii in mod egal intre barbat si femeie.
In primul rand,in mai toate cazurile exista 2 piloni ai relatiei:cel care ofera mai mult fara sa ceara ceva in schimb si...si celalalt...care ofera si el,dar intr-o alta masura si intr-un alt mod.Insa,exista un moment in care balanta se echilibreaza si nu mai exista aceasta inadvertenta intre cei doi.Fie ca se intampla cand ne asteptam si ne planificam,fie atunci cand simtim ca totul e gata sa se prabuseasca,fie in fata altarului,fie atunci cand apare un copil...femeia si barbatul care iubesc se bucura la un moment dat de aceasta mult dorita egalitate de sanse in fata iubirii.
Insa,pana la momentul acesta fericit cand suntem egale cu ei...noi...femeile,trebuie sa induram multe.Dramatizand sau nu situatia,ne sacrificam oarecum pentru ei...Unii isi dau seama de asta si incearca sa ne rasplateasca cu un sarut in plus,cu o bataie a inimii in plus:)Atunci ne simtim si noi implinite si mandre de ceea ce am realizat.
Alteori ne sacrificam,ne lasam amagite de "mots doux" zile intregi,saptamani intregi,poate ani intregi.Uitam de noi pentru a-i pune intr-o lumina buna pe ei.Traim doar prin ei si doar pentru ei,respectiv pentru un weekend amarat pe care o sa ni-l ofere din timpul lor pretios...si...la final...cand tragem linie,observam ca noi ne-am dizolvat intr-o relatie care NU mai exista.
M-am cam saturat sa aud tot felul de scenarii din acestea triste in care Ea este cea care se dedica total,plange si suspina si intr-un final ramane doar cu amintiri amare si suspine.Nu v-ati gandit vreodata fetelor ca si ei ar trebui educati?
Ei bine,o relatie e asemenea unei familii...Amandoi sunteti copii si trebuie de asta data sa va autoeducati pentru ca...sunteti si mama si tata si copil.Usor de zis,greu de facut,dar Nu imposibil.
Poate daca am pune materia cenusie inaintea hormonilor si orgoliilor prostesti,relatiile ar deveni "lapte si miere",femeile nu ar mai suferi de depresie,barbatii nu ar mai fi frustrati si macinati de regrete iar copiii vor trai intr-o familie frumoasa,bine cladita si se vor dezvolta la fel de frumos.
In orice caz,nu ne-ar strica cateva instructiuni de utilizare pentru femeie si barbat...Asaaa...ca pentru inceput.Apoi...we'll meet halfway...si noi si ei...si o sa traim fericiti pana la adanci batraneti.

P'tit dej

2009-10-24T23:18:00.000-07:00

On se reveille...on s'embrasse...on boit le cafe...on nourrit ses pets virtuels...mais ensemble:)
La vie est belle!

Une fourmi errant dans l'univers de l'homme

2009-10-24T01:35:00.000-07:00

Astazi am acceptat o noua provocare din partea verisorului meu pe care de acum o sa-l numesc Mr.I...
Si avea Mr.I de rezolvat o alta tema,de asta data la literatura romana.Citez :Alo!Cintia,auzi?Bai fa-mi si mie o compunere cu o furnica...
Suna ciudat dar interesant.Si asa am ajuns eu sa caut pe youtube "A bug's life" si sa ma gandesc la "O furnica in universul omului".Am dat un copy paste la ce am trimis pe mail lu' Mr.I sa vedeti si voi ce-a iesit.
In orice caz...mi se pare un subiect care incita.Sper ca sunteti de aceeasi parere.Astept sugestii...in caz ca va simtiti si voi furnici in universul asta:)
Aceasta e povestea unei furnici din musuroiul din gradina mea.Intr-o buna zi ea isi spuse: “E imposibil sa nu mai existe viata inafara musuroiului.O sa plec in cautarea suratelor mele de pe pamant …”Si a plecat furnica noastra cu un graunte in tolba in cautarea mult visatei planete a omului.A traversat ea intreg musuroiul,s-a intalnit cu tot felul de ganganii care misunau prin galeriile de sub pamant si,la un moment dat,la capatul unui tunel a vazut o lumina.S-a grabit catre ea si,cand a ajuns,ce sa vada?Lumina venea de la o imensa minge galbena de deasupra ei.De data asta,in locul pamantului negru care o inconjura furnica descoperise verdele unei paduri tropicale care o strabatea cu greu…Linistea din musuroi era departe.Acum auzea un zumzait mult mai puternic care ii spargea timpanele.Inaintand cu greu prin padurea aceea uriasa furnica noastra a fost la un moment dat rapusa de un cutremur.A ramas pe loc privind fix la mingea de pe cer.Cand colo o umbra cu maini picioare si cap acoperi pe de-a-ntregul mingea de foc.Era un fel de furnica uriasa…poate de un milion de ori mai mare decat furnicile din musuroi.Omul…
Masina=monstru cu patru roti; cu oki care luceau in intuneric... Omul o folosea sa se miste prin lume.
Pisica=un monstru mult mai silentios decat masina,cu o blana in care se puteau adaposti numeroase colonii de furnici pe timp de iarna.Era un animal foarte drag omului pentru ca torcea si mieuna.
To be continued.

Les chats sourissent aussi...

2009-10-23T07:15:00.000-07:00

Il y a des choses inqualifiables...nous en sommes une.

Apercu sombre...

2009-10-22T13:32:00.000-07:00

Civilizatie
Ion Milos

Mamele nu mai au timp sa fie mame
Motaie triste in birouri
Si bat viata la masina

Copiii beau lapte din biberoane
Si vad lumea prin sticla

La scoala nu se mai invata etica
Ci tehnica sexuala si marketingul
Pedagogia minunii industriale

Toropeala ontologica
Somnolenta muzicala
Ceata si polei

Poveste fara sfarsit....

2009-10-22T12:11:00.000-07:00

A fost odata ca niciodata...

Acestea suntem noi.Aceasta e povestea noastra...fara de sfarsit.
Ne-am adunat din diferite colturi ale tarii...eu o moldoveanca de prin Neamt,Doodette si Greti din Urziceni si Deniss din Ploiesti...Acum suntem de nedespartit.
Totul a inceput...cand?Probabil atunci cand am fost destul de mature sa facem diferenta dintre bine si rau,dintre tocilari si isteti,dintre frustrati si echilibrati,dintre pupincuristi si demni,dintre antipatici si simpatici...si ne-am format noi trupa noastra de soc,trupa de vaches...din care nu o excludem pe Madalina,bineinteles...Madalina e prezenta aceea care se face simtita doar atunci cand trebuie si destul de mult incat sa o resimti si dupa ce nu mai apare pe la facultate zile intregi...:)Ea e picatura aceea care umple paharul prieteniei noastre.Eu am ajuns la concluzia ca ea e singura dintre vaches pe care nu o pot incadra intr-un anumit portret...imprevizibila mai totdeauna,sclipitoare in momentele in care te astepti mai putin,ea e tipa sailor moon din vietile noastre.
Intorcandu-ma la vietile noastre de muritoare(Mada e undeva mai sus...)din capitala,ce vad oare?
Vad ca suntem copii fidele a unor protagoniste de cinema...Cred ca ati ghicit cine uitandu-va la poze.Se pare ca eu as fi Carry Bradshaw,luand in considerare fetisul pentru incaltaminte,posete si tot ce e mai girly pe pamant...si un oarecare Mr Big care seamana izbitor cu iubirea vietii mele.
Samantha e reprezentata cu succes de fenomenala noastra Dooda;)-libertina noastra ambitioasa.Uneori imi da impresia ca nimic nu i-ar sta in cale indiferent de ce si-ar pune in gand sa faca.O mai avem pe Miranda in sanul nostru insa e varianta cu parul lung si saten(Denisa)...eleganta,sceptica,isteata,plina de initiativa si cu talente ascunse...Momentan inca nu l-am cunoscut pe Steve al ei dar am auzit ca e un artist desavarsit.Sa speram ca o sa scoata un album impreuna.:)Ultima,dar nu cea din urma este suava,finutza,dragutza si iubita noastra Greti alias Charlotte.Ce invatam de la ea in fiecare zi?Sa fim mai buni,mai ingaduitori,mai rabdatori si sa plangem de fericire:)(La multi ani ! inca o data)
Asadar suntem cele patru dame rapitoare din Sex and the City in varianta romaneasca...din umbra ne vegheaza Sailor Moon.Ce-i drept am trait multe patanii impreuna,am fost alaturi la bine si la rau si ne-am sustinut cum am putut mai bine.Am impartasit zile,nopti,sesiuni de examene si de restante,cartofi prajiti si frappe,discursuri in germana,suferinte,bucurii,dragoste si fiori...si am furat una de la cealalta cata putina intelepciune si ne-am ferit cat am putut de "pitziponceala"
Si-am incalecat pe o sha...shi v-am scris povestea asa;Si-am incalecat pe-un dictionar...ne gasiti tot anul in Pitar:)

b'bye ,blackbird!

2009-10-22T10:31:00.000-07:00

Barbatul...La ce te gandesti oare cand vine vorba de termenul "barbat"?Care o fi oare le signifiant si le signifie in cazul barbatului?Hmm...in cazul meu,cand spun barbat il vad pe el-individul cu zambet misterios si sexy de mai sus.Oricum tot ce e brunet cu ochi caprui,maini puternice,voce patrunzatoare si privire vie...e barbat:)in opinia mea...DAR sa revenim la figura memorabila a barbatului meu preferat.
Pe langa faptul ca e un etalon in lumea filmului(dupa mine,a reusit sa aiba de fiecare data o prestatie excelenta indiferent de tipul de rol jucat...si slava Domnului multe roluri a mai jucat) mai are si imaginea aceea a unui barbat care te poate proteja,un zambet plin de mister,aventura si suavitate in acelasi timp si aerul acela de "Don't worry,babe.I know what i'm doin'..."
Asadar domnul Jonny Depp reprezinta un asa zis ideal masculin pentru mine.Nu o sa uit niciodata cat de mult am savurat ultimul sau film,Public enemies,undeva in primele randuri intr-o sala de cinema.Simteam ca sunt doar eu si imaginea monumentala a lui Jonny Depp in sala aceea...si a fost singurul film la care am simtit ca traiesc intens fiecare scena,fiecare act...
Respect,Jonny boy!O sa le povestesc nepotilor mei despre tine:)...

Le mystere arabe

2009-10-19T01:32:00.000-07:00

Mi-am adus aminte azi de "tinerete" si de vremurile cand eram fascinata de cultura araba si de femeia araba in acelasi timp.Mi-a mai ramas inca o urma din acea fascinatie,insa nu mai e ca pe vremuri.Acum privesc totul dintr-un alt unghi:Oricat aur ai avea,nu iti poti cumpara libertatea...
In orice caz,acordurile acestei melodii nu prezinta niciunul dintre aspectele controversate ale lumii arabe...chiar daca videoclipul tinde sa prezinta un soi de bigamie;)...enjoy!

Je t'embrasse,melancolie!

2009-10-18T23:00:00.000-07:00

Dimineata...abia intrezaresc o umbra de lumina in camera.O adiere rece ma anunta ca majoritatea gradelor Celsius din spatiul carpato-dunarean au emigrat...Pana si ele au decis sa plece din tara!Doar un grad a mai ramas aici...(conform datelor A.N.M.H.)
Ca in fiecare dimineata,gandul imi fuge la cel mai important lucru din viata mea:Cafea!...si ma ridic din pat,amortita,usor buimaca,cu miros de somn in par.
Bucataria nu e departe,Cintia...Stiu ca poti!Reusesc sa trec pragul bucatariei si o noua adiere rece ma trezeste de asta data pe deplin.Brrr...!
Imi canalizez fortele pe vesnicul proces de "manufacturare a cafelei" in ibricul meu de la bunica pe aragazul meu de la strabunica.Suieratul ibricului e acompaniat de suieratul vantului de afara.Frunzele alearga haotic in aer.Pe urmele lor e vantul care devine din ce in ce mai aprig.Unele renunta usor la lupta si devin una cu pamantul.Altele isi revarsa ultima suflare intr-un ultim vals.Copacii urmaresc inerti scenariul dramei...Eu...urmaresc si eu la randul meu.

In memoria tuturor frunzelor cazute pe campul de lupta din fata blocului meu:

Chanson d'automne(Paul Verlaine)

Les sanglots longs
Des violons
De l'automne
Blessent mon coeur
D'une langueur
Monotone.

Tout suffocant
Et blême, quand
Sonne l'heure,
Je me souviens
Des jours anciens
Et je pleure

Et je m'en vais
Au vent mauvais
Qui m'emporte
Deçà, delà,
Pareil à la
Feuille morte.

Somewhere in time...

2009-10-12T14:28:00.000-07:00

...

2009-10-12T03:24:00.000-07:00

Aceasta e una dintre lecturile care te face sa uiti de picaturile de ploaie care iti bat in geam obsesiv intr-o zi dezolanta de toamna:)

"[...]Si a zis Dumnezeu:"Sa scoata pamantul fiinte vii dupa fel si fel:dobitoace,taratoare si fiare,dupa soiul lor."Si s-a facut asa.

Si a facut Dumnezeu fiarele pamantului dupa soiul lor si dobitoacele dupa soiul lor si toate taratoarele de pe pamant dupa soiul lor.Si a vazut Dumnezeu ca este bine.(Facerea, I,20-25)

Mai bine nici ca se putea!Si atotputernicul mester isi freca mainile multumit.Il astepta insa ceva si mai bun.

-Totusi,niciunul dintre aceste animale nu seamana cu mine,si-a facut El socoteala...Ce pacat!Eu am cap frumos,urechi potrivite,privire vioaie,nas drept si,in sfarsit,dinti sanatosi.Fireste,as putea sa creez cu usurinta si o oglinda ca sa ma uit in ea,dar cred ca ar fi mult mai bine sa ma admir privind pe cineva care sa semene cu mine.Strasnica idee!Pe pamant trebuie sa existe un animal dupa chipul si asemanarea mea.

In vreme ce batranul cugeta astfel,cateva dintre maimutele pe care le zamislise cu putin inainte se dadeau tumba la picioarele lui.

-Ele au ceva din chipul meu...si-o fi zis probabil Dumnezeu.Dar asta inca nu e ceea ce mi-ar trebui.Ce-i drept,si printre ele sunt unele fara coada,dar...tot nu-i ceea ce-mi trebuie!

Maimutele continuau sa se zbenguie si sa se strambe.

Atunci Dumnezeu a luat o bucata de pamant jilav si s-a apucat sa modeleze un om.[...]" (Biblia hazlie; Leo Taxil)

P.S.Initial am vrut sa numesc articolul asta"Si daca ploaia bate in geam...".Am aflat ulterior ca acesta este un titlu de manea...vezi Guta.Prefer prin urmare sa renunt la titlu:)Let Guta win this time

"Te duc undeva?"

2009-10-11T14:21:00.001-07:00

Totul a inceput cu The Orphan,film care a rulat la Movieplex la orele 21:45...
Noapte.Strada extrem de circulata a capitalei romanesti.Ea isi imprima pasii grabiti pe un trotuar ingust.Aceeasi masina all black incetineste in dreptu-i.
"Te duc undeva?" se aude o voce din spatele unui geam fumuriu care se deschide...
"Nu,multumesc.Locuiesc aproape."
Pasii parca zboara si mai grabiti pe trotuar.
Masina demareaza in tromba.
Pana si puricele din inima ei e putin panicat.Insa nu e primul scenariu de acest fel din viata ei.Bucurestiul iti ofera o multime de astfel de experiente.E inevitabil deoarece exista prea multa frustrare si nemultumire in randul babuinilor din rasa superioara in zilele noastre and Yeah!They need to get laid...
O solutie nu cred ca exista.Ideea este ca trebuie sa fii prevazator,retras si daca ai putin noroc scapi naibii nevatamat pe strazile Romaniei noastre.
Mi-e greu sa-mi mai iubesc patria.

Damn you,Cupid!

2009-10-11T06:29:00.001-07:00

Une je m'en foutiste roumaine disait: "P'tits chiots??Il faut tous les tuer!"

2009-10-11T05:52:00.000-07:00

MadameFigaro. – S’il vous fallait, aujourd’hui, à la veille de votre anniversaire, gratifier Brigitte Bardot d’un qualificatif particulier, quel serait-il ?
Brigitte Bardot. - « Révoltée ». Je suis une révoltée. Je suis toujours révoltée. Je suis révoltée contre les injustices permanentes qui règnent sur la terre, contre ces misères humaines et animales que les dirigeants de notre pays ne parviennent pas à éradiquer.

Est-ce que, au moins, vous êtes heureuse ?
Comment voulez-vous l’être en sachant les horreurs qui se passent ! Je suis trop lucide pour être heureuse, bien trop lucide pour avoir jamais pu être heureuse. Parfois, un air de guitare me rattrape, je trouve cela bien. Et je me sens bien. Mais cela ne dure pas. Il m’arrive, bien sûr, d’avoir des moments, des petits moments trop courts, de beauté et de rigolade, mais un grand bonheur, le vrai bonheur, je ne l’ai jamais connu.

Vous avez quand même connu, récemment, un dernier grand bonheur…
Non.

Est-ce à dire que vous êtes habitée par des sentiments négatifs ?
Absolument pas. Bien au contraire. Je suis très occupée, et cela ne me laisse pas le temps de penser à des trucs négatifs. J’ai une force qui ne me quitte pas. C’est ma Fondation. Grâce à elle, je me dis que j’ai fait et que je continue à faire quelque chose d’intelligent de ma vie, avec ma vie. Vous me voyez chez moi, patraque, avec mes cannes, mais je m’occupe – regardez la pile de lettres et de dossiers sur ma table – à batailler pour faire en sorte que s’arrête la maltraitance à l’encontre des êtres vivants en général et des animaux en particulier.

C’est une occupation de chaque seconde ?
Et ce sera mon occupation jusqu’à mon dernier souffle. Et je me sers de mon nom pour me battre.

Je t'aime vraiment...

2009-10-10T14:06:00.000-07:00

Cand ii aud vocea acum mi-o si imaginez cum ne plimbam amandoua pe strazile Parisului acum cateva luni si ne opream pe banci sa mancam un sandwich si sa fumam o tigara.Nu o sa uit niciodata cum am pierdut-o intr-o statie de metrou mai complicata...tot prin Paris...si am intrat in panica pentru ca nu ma puteam intoarce acasa fara ea.Si imi mai aduc aminte sms-ul acela pe care mi l-a trimis de ziua mea: "Esti cel mai bun si mai important lucru din viata mea!Ai grija de tine!La multi ani si sa fii fericita!" Mereu am simtit ca sunt cel mai important lucru pentru ea...Si sunt atat de mandra de ea!E mereu frumoasa si deosebita fata de femeile de varsta ei...Mi-ar placea sa fi mostenit macar 50% din calitatile dar si din defectele ei.Mi-ar placea sa ajung sa iubesc si eu cum iubeste ea de 22 de ani pe acelasi barbat cu care statea in banca in primii ani de liceu.
Mi-ar mai placea sa mostenesc de la ea devotamentul si respectul fata de parinti...Mi-ar placea sa pot avea mereu grija de ea si sa simta mereu ca o iubesc chiar daca e intr-un alt colt al Europei.As mai vrea sa pot transforma casa intr-un paradis cu miros de santal asa cum facea ea si sa fac din bucatarie un templu in care sa-l ademenim zi de zi pe tata.
As vrea sa scriu mai multe despre ea insa nu are rost sa ii inchid imaginea in cateva cuvinte insirate aici.
Iti pastrez surasul in suflet...
Te iubesc,mamica!

Femme qui tue

2009-10-10T10:15:00.001-07:00

Suntem femei si vrem egalitate de sanse.Suntem femei si vrem ca toata lumea sa fie la picioarele noastre.Suntem femei si vrem sa pastram doar pentru noi meritul de a a da nastere si de a creste un copil.Suntem femei si vrem cadouri,vrem bijuterii,vrem parfumuri scumpe,vrem independenta materiala sa putem fi aux quatre vents cand descindem in societate...
Suntem femei si vrem sa nu ne deranjati cand suntem stresate de micile,stupidele,rareori veridice probleme.Suntem femei si vrem sa ne deschideti usa sa intram noi primele intr-un restaurant,sa ne oferiti un loc in metrou.Suntem femei si vrem sa ne duceti la teatru sau la opera si sa simtim ca va mandriti cu noi ca si cum am fi niste trofee nepretuite...
Suntem femei si uneori chiar va facem viata un calvar.Suntem femei si vrem sa va dati si viata pentru noi.Suntem femei si vrem sa va acaparam realitatea,visele si planurile de viitor.
Ce oferim in schimb?Eternul farmec feminin,o piele catifelata,un murmur la ureche,o aroma de buze patate de un rosu aprins...si in cazurile rare,devotament etern la bine si la rau:)

Laisse-moi parler francais

2009-10-10T04:07:00.000-07:00

Viata e uneori doar asteptare...asteptam sa ne nastem,asteptam sa eliberam primul scancet,asteptam sa tragem in piept primul gat de aer,asteptam sa facem primii pasi,asteptam prima zi de scoala si prima iubire...Intr-un final asteptam sfarsitul.
Si nu doar viata ta e asteptare sau a lor sau a ei sau a lui ci si viata mea...
Ce am asteptat eu toata viata?Sa pot vorbi frantuzeste intr-un mediu frantuzesc.Da...Asa e.Fiecare are cate un pitic pe creier iar al meu s-a dovedit a fi de nationalitate franceza.
Si iata-ma-s inca pe bancile facultatii de limbi straine undeva printr-un colt al Bucurestiului cu un cuvant pecetluit pe buze: licenta.
LICÉNŢĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obţinut în urma unui examen special susţinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licenţă; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu.
Hmm ...am apelat la DEX sa ma lumineze si el uite ce mi-a facut...!Mi-a aratat crudul adevar: "In trecut"...licenta avea aceasta semnificatie...cat despre prezent...prezentul i-a adus licentei o noua dimensiune:haos,frenezie,framantare,stress,nelamurire,nehotarare,teme"halucinante" si multi profesori coordonatori...
Asadar,oameni buni,ajunge tanarul nostru student din provincie in anul terminal la facultate,urca scarile pana la secretariat si vede undeva intr-un colt marginas uitat de lume o lista lunga cu teme de licenta.Holbeaza ochii mari,isi scoate ochelarii,ii pune pe nas sperand sa-i mai clarifice imaginea cetoasa...dar nimic!Si totul se afunda intr-un gol mare,gri de frustrare,nedumerire,nesiguranta...Cand se dezmeticeste putin tanarul student incepe sa analizeze situatia si incearca sa-si coordoneze pasii spre "alegerea corecta".Usor de zis,greu de facut.Speri sa tragi lozul castigator si sa primesti un calificativ bunisor la expunerea lucrarii,la acel test final,la acea judecata de apoi...Speri ca Sfantul Petru sa nu te trimita inapoi de unde ai plecat cu lucrarea intre picioare...si sa revii...next time.Si te increzi orbeste in ingerul tau pazitor,profesorul coordonator...si iei Decalogul si il tocesti si asemenea unei marionete dansezi cum ti se canta in facultate. Asa se termina oare viata de facultate?Cu cateva mazgalituri pe un perete si cu cateva personalitati coordonatoare?Asta a fost tot?Se pare ca da ...
Asteptam un alt deznodamant asa cum am asteptat si o alta desfasurare a actiunii dupa ce am fost admisa.Asteptam une ouverture d'esprit jusqu'au final...insa trebuie sa ne bucuram de idei,teme si modele prefabricate imbibate cu miros de naftalina comunista.
Viata e uneori doar asteptare.

nameless cat

2009-10-08T05:57:00.000-07:00

Ma gandesc eu ca prima postare pe primul blog din viata unui individ ar trebui sa il reprezinte cu adevarat...asa ca...nu stiu ce altceva m-ar putea reprezenta mai bine decat un pisoi.Si da...sunt tipa de la unibuc al carui ton de apel e un mieunat de pisica:)
"There was once a very lovely,very frightened girl.She lived alone except a nameless cat..."
Astazi am facut o descoperire-am un pisic.Un nou pisic care,de fapt nu imi apartine cu acte in regula...e un pisic vagabond,o copie fidela a lui Fanica(pisoiul meu favorit care momentan se afla in Rai).Miauna si isi flutura semi-coditza pe langa scara blocului unde locuiesc in speranta ca cineva o sa-i arunce ceva delicios de mancare.Astazi m-am oferit eu sa-i fac aceasta placere.
Maine sper sa ma intampine sub pervaz cu un mieunat la fel de prietenos ca cel de azi...De fapt,sunt sigura ca asa va face.Pisicile sunt destul de sirete si istete sa profite de o asemenea conjunctura favorabila.