A l'abri...

Si-a dezgropat aseară cimitirul de iubiți. Nu i-au mai rămas decât frânturi de amintiri, urme de sărut, susur de șoapte, adieri de îmbrățișare și aroma de trandafiri. Vorbele sau lacrimile le-a aruncat în același plic cu scrisori care-l mai deschide odată la ceva timp...sa-și mai aducă aminte. Știe ca totul e bine atunci când încă își mai aduce aminte. Trebuie sa își aduca aminte. Mereu. E datoria ei. Atât mai poate face. In rest, s-a eliberat de tot. Atingerea bratelor a abandonat-o sub plapuma, buzele i le-a lăsat pe cana de cafea, vocea-i a închis-o într-o camera și pasiunea lor a lăsat-o sa se scurgă sub dus. Au rămas doar visele cu copii. Știe ca amintirea lor o sa-i dea o fetita. Aimee. Aimee a ei. Aimee care nu va mai fi a nimănui. Aimee care n-o sa mai fie niciodată "a ta"...
Un zâmbet candid se ascunde acum la umbra buzelor ei mult prea mici ca sa se înfrupte indeajuns din săruturile unui bărbat. Știe ca în câteva zile o sa revină la mult râvnitul statut de amanta. Parisul o sa adoarmă din nou în patul ei. Si o sa viseze împreună, o sa se trezească împreună, iar el nu o sa plece niciodată nicăieri chiar dacă legătura lor nu e încă legalizata. O sa-l sărute din nou cu pasiune, iar el, la rândul lui, o sa-i dedice cele mai frumoase melodii, cele mai pasionale clipe și toate minunile trupului sau infinit...o sa-i dea cheile Versailles-ului, son sacre coeur și o sa-i dea voie sa-i intre în vene pe cheiurile Senei.
Amintirile cu muritori or sa pălească în lumina viselor cu nemuritorul Paris.
Si ea va rămâne pentru muritori "fata aceea care iubea Parisul mai mult decât orice..."

Pages nouvelles

Paris...orasul asta nu m-a dezamagit niciodata. Seamana cu Dooda.
A trecut o luna si ceva de cand m-am incadrat in decorul parizian. Mi-am capatat un gram de identitate frantuzeasca, une carte de sejour, o casuta, un job de vara si un job stabil pentru anii ce-or veni. Mi-au lipsit gainile, web-ul, microfonul, dudele si prietenii... Am ramas insetata de imbratisari si saruturi. Am traversat 4 tari sa ajung inapoi in Romania noastra draga. Mi-a tresarit inima de nenumarate ori cand ma apropiam de casa la vazut fiecarei masinute albastre( ma enerva ca nu vedeam la distanta si nu puteam observa daca e sau nu Opel). Mi-a tremurat glasul cand ti-am auzit vocea la telefon. Te vedeam deja in pragul usii sau in fata portii asteptandu-ma incantat. Mi-am creat un scenariu imaginar extrem de roz in jurul unui mesaj foarte dureros. Credeam ca vrei sa ma amagesti sau sa ma enervezi numai sa stii ca o sa fiu si mai surprinsa cand o sa ajung acasa si o sa fii tu acolo sa ma intampini. Mi-am reprimat visele...in cateva ore. Mai exista o raza de speranta dar si aceea s-a inecat in lacrimile de la miezul noptii. Ei au fost acolo sa ma incurajeze.
A fost frumos.
Am devenit o complicatie a unei afectiuni ce ai dobandit-o in urma unei zile de 10 martie.
Te iubesc
I guess we wont meet halfway

une vie...c'est finie

Zarurile au fost aruncate, cursurile la UniBuc incheiate...
Ne luam iar zborul spre Paris, orasul luminilor.
Nu mai e mult pana cand o sa-mi las iubirea, prietenii si pasiunile intr-un alt colt al Europei. O sa iau cu mine doar amintirile frumoase, momentele glorioase si o doza de resemnare.
Cat de rau poate fi sa cladesti o noua lume care sa vibreze la pisici, papuci, posete, romante si tigari?(...and you shall be my tower).
A bientot, ma vie! Je t'aime, melancolie!
P.S. Primul lucru pe care-l voi face cand ajung in Paris e sa fug repede pe Champs Elysees, sa intru in primul cinematograf si sa-mi iau bilet la Sex and the city 2...cu gandul la voi

J'ai besoin d'un dedouanement.T'es ma douane.

A fost un 10 martie glorios.
A venit apoi o furtuna de examene,restante si tigari... Ce-i drept,prea multe tigari pentru plamanii mei insa destul de mult fum ca sa-mi invaluiasca creierul numai sa uit de licenta. M-am inchis de ceva timp in propria constiinta, pe zi ce trece mai tulburata de grija unui viitor incert si de teroarea unui prezent mult prea scurt pentru planurile care le am. Nopti intregi nedormite,sau dormite cu ochii pe jumatate deschisi.
Timpul mi-a devenit cel mai groaznic dusman si ma pandeste la fiecare pas. In fiecare clipa trebuie sa aud un Tic Tac asurzitor care sa ma ameninte. Simt ca viata mea s-a comprimat in clipe. In clipele de dimineata cand imi spui Te iubesc,Cintiuta. Am plecat. ,in clipele de seara cand imi spui Te iubesc,Cintiuta. Noapte buna. ,in clipele petrecute in fata unui document word cu care ma lupt aproape zi de zi incercand sa redactez biblia celor 3 ani de facultate, in clipele cand ma privesc in oglinda in fiecare dimineata si ma uimesc de privirea din ce in ce mai pierduta in ganduri... Ce-i drept am ajuns intr-un univers paralel. Ma ancorez in realitate prin camera voastra de camin, prin obsesia mea pentru paznicii de la intrare, prin prietenii de aici, prin aroma dudelor de vara,prin cele mai "Gretetis" momente din zi, prin cele mai ingineresti festivitati de absolvire si prin cafeaua de la etajul 10.
Am coborat putin pe pamant zilele trecute cand am ajuns la aeroport si am realizat ca-mi pot lua si eu zborul spre vremuri si locuri mai bune.
In rest,sunt o umbra care asteapta sa-si capete conturul-un contur mai frantuzesc,mai parizian nuantat de mamici si tatici.
M-am saturat de lacrimi si de momente de disperare.
Viitorul ma sperie.
Prezentul ma ingrozeste.
Viata s-a redus la tomuri de carte roasa,invechita,la coduri vamale si la curs bursier,poate chiar si la criza.
E un moment de criza.
Imi doresc sa descopar cat mai curand mijlocele sa-l pot depasi si sa pot strange in brate un trup care ma iubeste cu aceeasi pofta de viata pe care o aveam inainte.
Imi doresc sa zambesc iubirilor si sa matur melancolia de pe presul de la intrare.
Vreau ore in parc,plimbari pe lac,saruturi patimase inainte de culcare.
Licenta nu-i decat o alta provocare.
Finalu-i de rahat...n-a fost decat o proasta incercare.
P.S.Sunt mandra de motanelul care a intrat de azi in tagma inginerilor

Soleils couchants

Locuim in galaxii diferite.Au trecut veacuri de cand hoinaream imbratisati prin Calea Lactee.As vrea sa revii in sistemul meu solar,soarele meu iubit.
Pana atunci,o sa apun intr-un alt colt al Universului,la umbra stelelor tale.
Te astept acasa...

On rainy days we go swimin' out...

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri...

Stau pe pajiste si-mi afum plamanii.Papilele-mi se delecteaza cu lalele si cafea,gandurile cu amintiri din copilarie si ochii cu fulgii de afara.E 9 martie.
In cateva ore,astept sa-mi bata la usa eternitatea cu un biletel roz lipit pe frunte:22.Ma gandeam eu ca suna bine,suna rotund,suna a implinire varsta asta...si suna a sfarsit.Sfarsit de iarna,sfarsit de facultate,sfarsit de tinereti nebune,tumultoase,sfarsitul unei epoci fructuoase.
Pana-n 22 am trait intens fiecare schimbare de nuanta si lungime a parului,fiecare atingere de buze si imbratisare,fiecare cearta,fiecare lacrima de fericire sau disperare,fiecare prietenie,fiecare cazatura,fiecare succes si fiecare dezamagire si fiecare mieunat de pisica.
Intre 1 si 5...am savurat prispa de la tara de la bunici,iepurele care rodea o varza desenat de bunicu,mancarea facuta de bunica,jocurile din fiecare vacanta de vara cu prietenii mei din copilarie...si,din cand in cand,povesti cu Harap Alb si Praslea rostite cu dibacie de taticu.Mamica mai aparea si ea in peisaj cu jucarii,papusi,ursuleti si iepurasi din aia roz de la reclama cu Duracel.
Intre 5 si 10...inca mai eram pasionata de masina de spalat de jucarie de la taticu si de seturile de bucatarie cu olite si tigaite colorate...si de retetele mele cu nisip,apa si iarba.Apoi am fugit la oras,in apartament,la scoala 9,printre colegi aiuriti si bastonase.Eram un as la citit...inca dintr-a-ntaia...ma invatase bunica sa citesc pe la 4 ani dintr-un abecedar cu foi groase de culoare neagra cu un urs pe el.Nu cred ca-l stiti.
Tot pe atunci m-a cuprins pasiunea pentru frantuzisme si uite unde am ajuns...
Intre 10 si 18...am facut multe prostii,am lesinat pe la olimpiade de emotie si de frica,am fost lovita de o dragoste prosteasca...si m-am indragostit de alcool de pe la 17 ani incoace.
De pe la 19...a aparut un El.De fapt,a aparut El.
E inca aici.
I-am simtit bratele dimineata cum m-au cuprins si m-au incalzit.
El a fost cadoul de ziua mea de acum 3 ani de zile.El,un trandafir alb pe banci individuale din Cismigiu,o escapada in Bucuresti si saruturile pe furis de la zoo.
Acum tot el e cel mai frumos cadou de ziua mea.Dar e de culoare roz...cu touch screen,trimite sms-uri,face poze si mai e si Xpress Music.Tot de ziua mea mai am o ladita cu vaci si prieteni.E nepretuita.O s-o deschid in seara asta si maine seara.O sa ne jucam impreuna,o sa radem si o sa facem poze de pus pe facebook.
Pana la sosirea momentului mult asteptat o sa mai fiu luata de valul melancoliei si dorului de casa,mamici si tatici.Ce-i drept,mi i-as dori aici aproape,sa ma vada urcand inca o treapta-n vesnicie sub privirile lor dragastoase.
Insa stiu ca sunt alaturi de mine cu gandul si cu inima,chiar daca fizic sunt dincolo de granita.
Va iubesc,dragele mele cadouri!
La multi ani,dragul meu certificat de nastere!