Si-a dezgropat aseară cimitirul de iubiți. Nu i-au mai rămas decât frânturi de amintiri, urme de sărut, susur de șoapte, adieri de îmbrățișare și aroma de trandafiri. Vorbele sau lacrimile le-a aruncat în același plic cu scrisori care-l mai deschide odată la ceva timp...sa-și mai aducă aminte. Știe ca totul e bine atunci când încă își mai aduce aminte. Trebuie sa își aduca aminte. Mereu. E datoria ei. Atât mai poate face. In rest, s-a eliberat de tot. Atingerea bratelor a abandonat-o sub plapuma, buzele i le-a lăsat pe cana de cafea, vocea-i a închis-o într-o camera și pasiunea lor a lăsat-o sa se scurgă sub dus. Au rămas doar visele cu copii. Știe ca amintirea lor o sa-i dea o fetita. Aimee. Aimee a ei. Aimee care nu va mai fi a nimănui. Aimee care n-o sa mai fie niciodată "a ta"...
Un zâmbet candid se ascunde acum la umbra buzelor ei mult prea mici ca sa se înfrupte indeajuns din săruturile unui bărbat. Știe ca în câteva zile o sa revină la mult râvnitul statut de amanta. Parisul o sa adoarmă din nou în patul ei. Si o sa viseze împreună, o sa se trezească împreună, iar el nu o sa plece niciodată nicăieri chiar dacă legătura lor nu e încă legalizata. O sa-l sărute din nou cu pasiune, iar el, la rândul lui, o sa-i dedice cele mai frumoase melodii, cele mai pasionale clipe și toate minunile trupului sau infinit...o sa-i dea cheile Versailles-ului, son sacre coeur și o sa-i dea voie sa-i intre în vene pe cheiurile Senei.
Amintirile cu muritori or sa pălească în lumina viselor cu nemuritorul Paris.
Si ea va rămâne pentru muritori "fata aceea care iubea Parisul mai mult decât orice..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu