luni, 2 august 2010

Pages nouvelles

Paris...orasul asta nu m-a dezamagit niciodata. Seamana cu Dooda.
A trecut o luna si ceva de cand m-am incadrat in decorul parizian. Mi-am capatat un gram de identitate frantuzeasca, une carte de sejour, o casuta, un job de vara si un job stabil pentru anii ce-or veni. Mi-au lipsit gainile, web-ul, microfonul, dudele si prietenii... Am ramas insetata de imbratisari si saruturi. Am traversat 4 tari sa ajung inapoi in Romania noastra draga. Mi-a tresarit inima de nenumarate ori cand ma apropiam de casa la vazut fiecarei masinute albastre( ma enerva ca nu vedeam la distanta si nu puteam observa daca e sau nu Opel). Mi-a tremurat glasul cand ti-am auzit vocea la telefon. Te vedeam deja in pragul usii sau in fata portii asteptandu-ma incantat. Mi-am creat un scenariu imaginar extrem de roz in jurul unui mesaj foarte dureros. Credeam ca vrei sa ma amagesti sau sa ma enervezi numai sa stii ca o sa fiu si mai surprinsa cand o sa ajung acasa si o sa fii tu acolo sa ma intampini. Mi-am reprimat visele...in cateva ore. Mai exista o raza de speranta dar si aceea s-a inecat in lacrimile de la miezul noptii. Ei au fost acolo sa ma incurajeze.
A fost frumos.
Am devenit o complicatie a unei afectiuni ce ai dobandit-o in urma unei zile de 10 martie.
Te iubesc
I guess we wont meet halfway

Un comentariu:

Dor spunea...

se pare ca nu. Am vrut prea mult unul de la altul si nimeni n-a lasat nimic. o sa ne fie bine amandurora, tu in paris iar eu in varianta damboviteana.