ouvre-moi!

Da. Stiam ca esti acolo. De asta am deschis cufarul. Sa te vad, sa-ti simt din nou mirosul de frunze de trandafir uscate. Da. Stiu foarte bine ca acum miroase a ger, a frig si a ninsoare. Nu. Nu sunt dezamagita. N-am sperat sa gasesc altceva. Nu aveam cu ce sa mai sper altceva- ultima farama de speranta am lasat-o prin tei. Aici sperantele nu au mai renascut. Le-am innabusit pana s-au prapadit toate.
Esti mai aproape acum. Cand am plecat stiam ca esti lac, pe cand acum esti rau si curgi spre mine. Da. Mi-am promis ca nu o sa stau in calea ta si nici n-o sa ma adap din izvorul tau. Stiu ca e de mult timp otravit.
Acum susurul tau nu se mai rasfrange in cuvinte peste inima mea si nu mai putem comunica. Azi ne-am trimis amandoi vantul ca sa ne vorbeasca insa n-am reusit nici eu nici tu sa-i intelegem graiul. Cuvintele au ramas tot la mal si noi am plecat cu barcile noastre tot mai departe, in directii opuse.
Eu inca sunt pe drum. Cred ca si tu faci acelasi lucru acum. Inaintam in continuare in directii opuse...acum cand s-a lasat seara ne e mai usor. Luna ta te impinge mai departe de mine,iar soarele meu ma trage spre celalalt mal.Stiu. Singuri nu am fi reusit.
Eu am reusit azi sa ajung la mal. Erai asa departe. Soarele era atat de fierbinte si de aproape...si mi-a fost frica sa ma apropii prea tare. N-as vrea sa raman cu o noua cicatrice si de data asta tocmai de la soare. L-am trimis sa se culce. E deja tarziu, tu esti deja departe, nu mai am nevoie de soare.De ce sa-l fi oprit langa mine? Ma sufoca, ma arde si eu vreau racoare.
Esti curajos ca ai pastrat luna langa tine. Lunile te inlantuie-n mreje...