baby steps

Deschid astazi un nou capitol al acestui blog. O mica recapitulare :In august m-am autoflagelat intorcandu-ma in Romania pentru 3 saptamani. Septembrie a fost perioada mea de negare. In octombrie am reluat contactul cu realitatea. In noiembrie mi-am recapatat speranta si buna dispozitie. Acum, I’m just dreaming of a white Christmas. It feels good to be back.
O noua zi. Si aici luna fuge de lumina soarelui cam la aceeasi ora ca in Romania. Ploapele-mi sunt lenese iar, insa stiu ca trebuie sa le dau curaj sa se trezeasca odata cu alarma telefonului. If i dont get out of this i just want you to know…that I really really love you. Din prima zi de septembrie pana in prezent, mereu aceleasi cuvinte ma trezesc in fiecare dimineata la realitate.
Atat a ramas. Amintirea de dimineata.
Dimineata mea se rezuma la o cafea si o tigara, drogurile mele preferate…care-mi asigura o moarte prematura. Hmm, dupa cum se vede am ramas la fel…in ceea ce priveste continutul. Forma insa e mult mai cizelata acum.
E intr-adevar bizar sa fii teleportat intr-un timp atat de scurt intr-o realitate paralela in care nu gasesti altceva familiar cu exceptia discutiilor cu mamica si taticu. Ei bine, am facut-o si pe asta.
Pentru necunoscatori sau cei care isi planifica sa emigreze…inceputul e al naibii de greu.
Ai impresia ca pana si constiinta romaneasca te paraseste, identitatea pare a se indeparta tot mai tare cu fiecare minut care trece, cu fiecare calatorie cu metroul, cu fiecare frunza care cade din platani in Sena, cu fiecare strop de ploaie care-ti bate-n geam,cu fiecare cuvant rostit in alta limba, cu fiecare film pe care-l vezi in cinema in versiune frantuzeasca…
Urmeaza perioada in care te afunzi intr-o deprimare pasiva, in cartile lui Nothomb sau in poeziile lui Rimbaud, in teme, in cafeteria de la faculta unde iti cauti in fiecare dimineata un fotoliu cat mai retras unde sa-ti bei cafeaua in liniste departe de Franta dezlantuita.
Zilele trec si tot mai multa lume se apropie de fotoliul tau…bineinteles dupa analiza amanuntita a subiectului(care-s eu).
Esti nevoit sa zambesti. Inceputul e promitator.
In prima zi scapi doar cu un raspuns subtil la zambet. A doua zi ai parte de vesnicele Bonjour !Ca va ? Raspunzi…zambesti. Si trecem la o noua etapa. Schimbam decorul, schimbam fotoliul. Canapeaua e mult mai confortabila si mai animata…la propriu.
Hey,there really is life on this planet.
Et me voila ! La Roumaine! Asta e uneori numele meu de alint. Suna penibil insa ma face sa ma simt bine, sa ma simt mai « acasa ». Si usor usor viata mea isi pierde aliura de scenariu de telenovela ieftina si devine din ce in ce mai interesanta.

Sa vorbim acum de lucruri cu adevarat interesante.
L O V E…tout le monde en parle, personne ne le connait vraiment.
J’ai l’impression de l’avoir connu de nouveau. Maybe it’s just my imagination, but it feels so damn good.
Bref…
Cutreierand Parisul in lung si in lat, une jeune fille comme moi n-are sansa sa intalneasca la colt de strada o mare dragoste. Sunt doar episoade, franturi de flirt with strangers with french accent. Tentant, ce sa mai?! In consecinta cooperezi cu un zambet, accepti sa savurezi o cafea au citron la o terasa, sa iesi la un diner prin vreun restaurant, sa vezi un film au Gaumont, sa te plimbi pe malul Senei. La un moment dat, zici stop.
Realizezi ca nu e ceea ce cauti. Partea buna e ca aici barbatii nu-ti poarta pica daca le trantesti in nas un NU, pardon NON ;)) Face parte din joc. Nu cunosc inca toate regulile si sunt retinuta.
Nuuu-urile au continuat, flirturile la fel, pana la marele eveniment organizat de facultate : La Soirée d’Intégration.
9 noiembrie 2010
Odata ce am gasit rochia perfecta, pantofii perfecti si brushingul perfect la coaforul de la colt, am purces cu mare incredere si cu un graunte de speranta spre Champs Elysees. Localul unde a avut loc marele eveniment al anului se numea Les Planches, un club fitos sur les Champs… un fel de Bamboo de Bucuresti if u know what i mean.
Prima persoana la care m-am gandit cand am iesit pe usa a fost Dooda mea draga. Mi-as fi dorit enorm sa fim impreuna, ca doua nebune, impiedicandu-ne in tocuri, pe ploaie pe Champs, pregatite pentru o betie lunga in club. Da. Ar fi fost genial. Dar n-a fost sa fie. Asa ca m-am rezumat la noii prieteni, Jess, Alexandrine, Dimitri, Tristan et compagnie (n-are rost sa enumar toate numele)
Imi pare rau ca nu ma simt in stare sa scriu in franceza pe blog-stiu ca-s curiosi sa patrunda in culisele vietii mele de romanca.
Insa am preferat sa rezerv acest drept celor de acasa…care sper ca inca nu m-au uitat. Si daca m-au uitat, ar fi bine sa stie ca eu nu i-am uitat si inca le duc dorul.
Revenind la soirée…Scopul actiunii era sa interactionam, studenti, fosti studenti si profesori intr-un cadru mai special. Ce-i drept, un lucru am de invatat de la francezi- cum sa te distrezi si sa te bucuri de viata.
Profii sunt niste oameni extraordinar de talentati si deschisi si prietenosi. Nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa spun asta,dar uite ca se intampla. Liberte, Egalite, Fraternite. In seara aceea am fost toti o mare familie. Exceptand legatura de sange am avut in comun scena, dansul, buna dispozitie si da…turismul (noua mea dragoste).

Dupa cum ma cunoasteti, o clipa nu m-am oprit din dansat si cantat. In ceea ce priveste alcoolul, am profitat, dar cu masura. Nu,nu va mint ;)
Timpul a curs extrem de repede.
Nu mai stiu exact ora,insa imi amintesc ca eram in una din pauzele de tigara. M-am retras in fumoar, de data asta pe cont propriu. M-am asezat intr-un colt cu paharul de whiskey intr-o mana, cu tigara in cealalta. Savuram un moment agreabil in compania propriei mele solitudini si pe fundal stiu ca era David Guetta (yes, he’s French and fabulous)
Ignoram cu adevarat restul fumatorilor din jur pentr ca, la un moment dat, chiar ai impresia ca nu mai suporti sa mai auzi atata trancaneala frantuzeasca. Vorbesc al naibii de mult si despre orice. E usor enervant. Asa ca am preferat sa hibernez, fara sa schimb vreun cuvant cu nimeni, fara sa-i zambesc cuiva.
Stateam pe loc in mijlocul unei multimi care se misca haotic. Imi placea.
N-a durat mult starea asta.
A aparut el.
Saten, ochi albastri verzui nici acum nu-mi dau seama si, normal, posesor al unui accent frantuzesc omniprezent in fanteziile mele cele mai…deocheate.
In concluzie, Cintia, nu e genul tau de baiat si stii asta. Raman pe veci adepta unui brunet cu ochi caprui. Asta e drept. Am in sange slabiciunea asta…dar…povestea a continuat. Nu cred ca i-am zambit. Doar l-am privit si am continuat sa trag din tigara cu voluptate. In continuare, rochia neagra si perlele (made in Romania_Multumesc prietenilor care s-au gandit sa mi le ofere intr-o zi de 10 martie!) m-au ajutat sa-i atrag atentia.
Acum el zice ca de fapt ochii mei l-au atras, dar nu cred nicio iota.
Am devenit asadar un punct de interes intr-un fumoar. Interesant statut. Inafara unor priviri pe furis nu cred ca am mai primit altceva. Si am intrat in panica si am iesit.
Am mai dansat o buna bucata de vreme si mi l-am sters din minte.
Nevoia de nicotina m-a impins din nou sa ajung in fumoar. M-am asezat in acelasi colt, dar de data asta, cu spatele la restul fumatorilor.
Dintr-odata aud un “Oui, la Roumanie…”si alte bla bla-uri carora nu le-am mai dat importanta. Tresar…acasa…dor…Romania…iunie…august…acasa.
In nicio secunda m-am indreptat spre cel care rostise numele tarii mele. Nu mai stiu exact daca l-am ghiontit sau daca l-am batut pe umar insa stiu ca inainte sa se intoarca cu fata la mine am zis un Moi, je suis Roumaine ! cu o voce tremuranda si plina de speranta. Nu stiu exact ce speram, cred ca sa gasesc un roman student si el la IST. Voiam sa ma regasesc.
Spre marea mea uimire, individul pe care l-am asaltat nu era altul decat cel cu ochii albastri verzui mentionat mai sus. Cu un zambet larg, m-a privit lung cu niste ochi in care vedeai curiozitate si fascinatie. Ma simteam ca un exponat intr-un muzeu. Replica mea usor idioata a primit ca raspuns un Da !...care mi-a sunat foarte ciudat. Fara sa am timp sa realizez ce se intampla exact stiu ca au mai urmat un Multumesc! un Cu placere ! un Noroc ! Incercam sa realizez daca individul e roman, dar daca era roman probabil si-ar fi dat seama ca tot ce zice el acolo n-are niciun sens. In plus, daca ar fi roman si mi-ar insira cuvintele astea ar fi bine sa-l evit. Cine stie ce ciudat o mai fi…N-am avut insa prea mult timp sa reflectez la toate astea ca individul m-a coplesit cu o polologhie tout a fait francaise din care ma chinuiam sa inteleg tot si nu reuseam. Ooook…now what ? Aaa, da. Au urmat prezentarile. Nume frantuzesc, origine romana, cetatenie franceza. Mda. Cintia, unde ii gasesti ???sau mai bine zis Cum de te gasesc tipii astia ?
Cum au decurs apoi lucrurile ?
-Nu ne-am sarutat in seara respectiva.
-Ne-am cunoscut mai bine in pasi de dans
-Am savurat privirile-i care ma devorau cu o mare placere
-Mi-a fost foarte greu sa-mi amintesc ce numar de telefon am sa i-l pot da inainte sa plec acasa
-Am primit primul sms imediat ce am iesit din local
-Prima noastra intalnire a fost intr-o librarie
-A doua noastra intalnire a fost la Apple Store unde am ascultat prima data impreuna Thievery Corporation
-Am fumat tigari pe scarile de la Opera Garnier
-Am dansat vals in fata vitrinelor de la Galeriile Lafayette in timp ce sute de persoane treceau pe langa noi
-Am vazut Rubber impreuna(Le pneu tueur). No reason!
-Ne-am sarutat prima data in cinema while we were watching Saw6 3D (suna dubios.e dubios.bausem 3 beri)
-Iubeste pisicile si ma face sa zambesc
-El e un geniu, eu o problema
To be continued.