Imi amintesc cu nostalgie de diminetile de duminica cand petreceam cateva ore bune sa ma reculeg in biserica. Episcopia Romanului si Manastirea Casin au fost lacasurile cele mai apropiate de sufletul meu. Cel mai emotionat moment a fost sa merg cu Alex, Sanz si B la Casin…Nu mai stiu cu ce ocazie am fost, insa m-a marcat. Bon, bref, on s’en fout maintenant. Acele vremuri n-or sa mai revina.
De cand am aterizat in Franta, marturisesc ca am ajuns doar o singura data intr-o biserica romaneasca, ortodoxa, undeva intr-o comuna inafara Parisului. Ce m-a frapat a fost faptul ca icoanele “ca la noi acasa” aveau inscriptionat numele sfantului reprezentat in limba franceza. Adica wtf ??? Experienta mi-a lasat un gust amar. Inca mai am undeva pe retina un St. Jean, St. Georges et compagnie…weird. Si de atunci nu-mi mai plac bisericile romanesti de mon pays de merveilles.
Am aflat ulterior ca mai sunt in Paris alte 2 sau chiar 3 biserici romanesti, m-am informat asupra adreselor, insa de fiecare data cand imi puneam in gand sa merg imi reveneau in minte numele sfintilor in limba romana si renuntam la idée. Si uite asa in fiecare duminica dimineata ma trezeam cu dorinta de a merge la biserica sa fac si eu o cruce ca un bun crestin ce sunt in speranta c-o sa-mi mai ierte si mie cineva pacatele. Si ramaneam cu dorinta.
Acum cateva saptamani insa, ceva s-a schimbat.
Ca in fiecare joi, la cursul de ghidaj, proful ne-a propus o noua destinatie- de data asta a fost vorba de Notre Dame. Dupa 2.30h petrecute in interiorul catedralei analizand fiecare pietricica de la temelie pana la vitralii si restul, sentimentul de raceala care mi-l insuflau pana odinioara catedralele catolice s-a evaporat din sistemul meu.
In concluzie, duminica asta mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa asist la mesa de seara. De la inceputul ceremoniei am realizat ca sunt usor mai speciala decat restul din jur pentru ca eram singura care facea semnul crucii in maniera ortodoxa. Atmosfera e intradevar inaltatoare, slujba si rugaciunile sunt aproximativ asemanatoare cu cele de acasa, numai ca-s in franceza sau latina. Nu mi-a fost greu sa recunosc Crezul sau Tatal nostru si nici Sfanta Evanghelie.
So…i’ve found myself a place of prayer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu